Sfântul Eftimie cel Mare a trăit în secolul al IV -lea, pe vremea împăratului Grațian. S-a născut în Melitina (Armenia), din pântece sterp și neroditor. Numele său înseamna în limba greacă „voie bună”. La vârsta de 29 de ani ajunge la Iersualim și se nevoiește într-o peșteră.
Aici a săvârșit nenumărate minuni: a hrănit 400 de călători, în timp ce nu avea pâine nici pentru zece persoane; a deschis porțile cerului, tămăduind pământul de nerodire și a făcut posibil, cu rugăciunea lui, ca multe femei sterpe să aibă copii. Una din aceste femei este soția lui Terevon saracinul. Acest își aduce soția stearpă înaintea lui Eftmie și îi spune: „Știu să mă plec, cinstite părinte, că te va asculta pe tine Dumnezeu, dacă te vei ruga; pentru că El face voia celor ce se tem de Dânsul. Deci, fiindcă atât de multă vreme a trecut și nu m-am putut învrednici a avea fiu, pentru că aceasta era stearpă, te rog, cinstite părinte, roagă pe Iubitorul de oameni să ne dăruiasca nouă fiu”. Bătrânul înțelegând credința lor, i-a pecetluit de trei ori cu semnul Crucii, atingând cu mâna pântecele femeii și a zis: „Mergeti, bucurându-va întru Domnul, pentru că iată vă dăruiește prin iubirea Lui de oameni trei fii, parte bărbătească”. Crezând cuvintele sfântului bătrân, s-au dus cu bucurie la ale lor; apoi a zămislit cea stearpă trei fii, după prorocia părintelui purtător de Duh. Sfântul Eftimie a fost și un mare apărător al dogmelor bisericești. Lupta împotriva lui Nestorie, iar pe Chiril al Alexandriei îl numește luptător și învățător al dreptei credințe. Recunoaște cele două nașteri ale Fiului, adică pe cea veșnică din Tatăl și fără trup si pe cea sub vreme, din Fecioara Maica, cu trup însuflețit; mărturisește că în Hristos sunt două firi -dumnezeiască și omenească, dar neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite.
Sfântul Eftimie cel Mare a trecut la cele veșnice la vârsta de 97 de ani.
