F. T.
Polițiștii din Mizil au fost alertați, prin intermediul Dispeceratului Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), că un bărbat aflat sub măsura controlului judiciar a distrus un dispozitiv electronic de monitorizare pe care era obligat să îl poarte.
Potrivit unei informări a IPJ Prahova, „în urma semnalării, o patrulă de siguranță publică s-a deplasat la imobilul unde persoana în cauză avea reședința, aceasta fiind identificată în interior, dar manifestând un comportament agitat.
Cu ocazia verificării dispozitivului electronic de supraveghere, polițiștii au constatat că s-a intervenit neautorizat asupra acestuia, brățara fiind ruptă (…), iar pe curea au fost identificate urme de topire. De asemenea, una dintre clemele de fixare era de asemenea ruptă, dispozitivul fiind adus în stare de neîntrebuințare”.
Tot IPJ Prahova mai precizeză că dispozitivul electronic de supraveghere fusese montat ca urmare a dispunerii măsurii preventive a controlului judiciar, într-un dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, în care persoanei în cauză îi fuseseră impuse mai multe obligații, printre care purtarea permanentă a dispozitivului electronic de supraveghere și respectarea măsurilor stabilite prin ordinul de protecție emis de instanța de judecată.
Pe cale de consecință, în urma administrării probatoriului, oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Mizil au dispus reținerea bărbatului (…), cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil.















