V. S.

Primăria Ploiești a încheiat deja prima achiziție directă pe anul 2026: planul de management al apelor pluviale din Ploiești, o procedură publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice pe 5 ianuarie (prima zi lucrătoare a anului), la ora 16:21, și finalizată pe 8 ianuarie (a doua zi lucrătoare), la ora 08:19.
Valoarea fără TVA a serviciilor de elaborare a planului pentru apele pluviale – 256.000 de lei, adică 50.527,98 de euro. Ofertant desemnat prin achiziție directă –
JBA Consult Europe SRL București, o firmă de consultanță care apare în publicațiile de specialitate ca executant și al altor asemenea planuri de management pentru apele pluviale.
Pe de altă parte, dincolo de această achiziție ”de urgență”, făcută de Primăria Ploiești chiar în primele zile lucrătoare ale anului 2026, trebuie precizat că Ministerul Mediului încă nu deține o metodologie de elaborare a planurilor de management al apelor pluviale în zonele urbane, existând doar un proiect de act normativ în acest sens, pus în transparență decizională pe 25 noiembrie 2025.
Potrivit proiectului publicat de Ministerul Mediului, Planul de Management al Apelor Pluviale în zonele urbane identifică, descrie și propune pentru fiecare strategie a zonelor A.P.S.F.R. prevăzute în Planurile de Management al Riscului la Inundații un plan general de gestionare și evaluare a funcționării rețelelor de ape pluviale sau a rețelelor de canalizare combinate, în starea lor actuală.
Planul de Management al Apelor Pluviale ar trebui să cuprindă, în general, următoarea analiză: realizarea unui diagnostic hidraulic și calitativ pentru a identifica originea disfuncționalităților generate de scurgerea apelor pluviale cu care se confruntă localitatea sau cursurile de apă din teritoriul localității; realizarea unui diagnostic hidraulic și calitativ pentru a identifica originea disfuncționalităților generate de scurgerea apelor pluviale cu care se confruntă localitatea sau problemele cauzate de poluarea cursurilor de apă de pe teritoriul localității; propuneri de scenarii și soluțiile tehnice pentru sistemul de preluare al apelor pluviale, în funcție de contextul climatic și hidrologic local; plan de monitorizare și actualizare a măsurilor/acțiunilor de management al apelor pluviale în zonele urbane.