Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, recent, pe Facebook, la cazurile deputatului Laszlo Borbely şi ministrului Darius Vâlcov, arătând că ”traficul de influenţă, deturnarea banilor publici, evaziunea fiscală şi alte forme de corupţie ale demnitarilor compromit clasa politică în general”. Este prima reacţie a preşedintelui Iohannis, de la votul dat în Parlament, miercurea trecută, când Camera Deputaţilor a respins cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Laszlo Borbely. Klaus Iohannis s-a referit, de asemenea, în mesajul postat pe Facebook şi la cazul fostului ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, care a fost audiat, la sfârşitul săptămânii trecute, de procurorii DNA, în calitate de suspect, fiind acuzat de trafic de influenţă. ”Traficul de influenţă, deturnarea banilor publici, evaziunea fiscală şi alte forme de corupţie de care se pot face vinovaţi demnitarii nu compromit numai persoanele în cauză, ci şi clasa politică în general şi credibilitatea instituţiilor statului în ochii cetăţenilor. Am asistat, recent, la sfidarea justiţiei în Parlament în cazul Borbely. Şi Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă”, a arătat şeful statului în postarea de pe pagina de socializare.
Klaus Iohannis a transmis şi un mesaj: ”Mesajul meu este unul singur: Nimeni nu este mai presus de lege, iar oamenii politici au o dublă responsabilitate, să-şi respecte alegătorii şi să întărească, prin cinste şi corectitudine, instituţiile statului”.
De menţionat că Darius Vâlcov i-a înaintat, duminică, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor. Ponta a precizat că i-a acceptat demisia lui Vâlcov, dar i-a cerut să prezinte, totuşi, în Guvern noul Cod Fiscal şi noul Cod de Procedură Fiscală.