Sportivii secţiei de patinaj viteză a CSM Ploieşti și CS Petrolul au participat la Cupa României şi Campionatul Naţional de Poliatlon pentru Seniori, de la Inzell (Germania).
CSM a reuşit să obţină două locuri I şi 3 locuri III! Bilanţul ar fi fost, cu siguranţă, mai bun, însă Edy Niţu a fost nevoit să abandoneze încă de la prima probă, cea de 500 metri, din cauza unei întinderi inghinale pe care a dus-o „pe picioare” la precedentele competiţii.
Iată care au fost performanţele sportivilor de la CSM Ploieşti:
La Cupa României, Alexandru Mereuţă a obţinut aurul la Juniori B cu un total de 162,025 puncte după ce a ocupat locul 1 în toate cele 4 probe: 500 metri (38,850 secunde), 1000 metri (1.17,83 minute), 1500 metri (2.01,95 minute) şi 3000 metri (4.21,66 minute);
Tot la Cupa României, dar Juniori C, David Mereuţă a fost primul- cu un total de 173,295 puncte- după ce a ocupat locul 1 în cele două curse de 500 metri (42.93 secunde şi 42,46 secunde) şi a venit pe 2 la 1000 metri (1.27,03 minute) şi 1500 metri (2.13,17 minute);
Atât la Campionatul Naţional de Seniori, cât şi la Cupa României, Bianca Lorena Stănică a ocupat locul al 3-lea la general, cu un total de 172,189 puncte, după ce a venit pe 2 la 1500 metri (2.07,10 minute) şi 3000 metri (4.36,74 minute) şi pe 3 la 500 metri (41,740 secunde) şi 1000 metri (41,960 secunde);
La Cupa României, Alessia Avramescu a ocupat locul al 3-lea la general în competiţia Junioarelor C, cu 184,168 puncte, după ce a ocupat locul 2 în cele două curse de 500 metri (44,26 secunde şi 43,55 secunde) şi în cea de 1000 metri (1.29,19 minute), dar a venit doar pe 6 la 1500 metri (2.35,29 minute), probă încheiată după ce a căzut pe parcurs;
Maia Maria Morărescu a fost aproape de podium în competiţia Junioarelor B, în care a ocupat locul al 4-lea la general, cu 203,733 puncte după ce a venit pe 4 la 500 metri (47,09 secunde) şi 3000 metri (5.34,56 minute) şi pe 5 la 1000 metri (1.37,42 minute) şi 1500 metri (2.36,52 minute);
La prima competiţie importantă a carierei, Ines Vişan a ocupat locul al 15-lea la Junioare D, cu 216,785 puncte, după ce a ocupat locul 14 în cele două curse de 500 metri (52,15 secunde şi 51,38 secunde), locurile 15 şi 16 în cele două probe de 1000 metri (1.52,28 minute, respectiv 1.54,23 minute). Pentru secţia de patinaj viteză, următoarea competiţie este Etapa a 5-a a Cupei Mondiale de Seniori, programată la Inzell, în perioada 23-25 ianuarie, în perspectiva căreia Eduard Niţu speră să fie refăcut complet pentru a putea concura la nivel maxim.
Cluburile participante au fost: CSU Cluj Napoca, CSȘ Viitorul Cluj Napoca, CSȘ Sibiu, CSM Sibiu, CSM Corona Brașov, CSU – I Talent Brașov, CSM Brașov, SC Miercurea Ciuc, CSM Ploiești și CS Petrolul Ploiești.
CS Petrolul Ploiești, locul 3 la Cupa României la patinaj viteză
Și secția de patinaj viteză a Clubului Sportiv Petrolul Ploiești a participat la concursul Cupa României din… Germania.
Echipa CS Petrolul a reușit să se claseze pe locul 3 pe echipe, dar a fost foarte aproape de locul 2. A pierdut un loc 1 la categoria Juniori Fete, din cauza unei întârzieri la start… Au punctat pentru Cupă:
Jun F 7-8 ani:
Locul 4 Ecaterina Soare (dar putea fi locul 1)
Locul 4 Ștefan Arsene (putea fi locul 2, dar a căzut la o probă).
Jun E 9 -10 ani:
Locul 1 Amalia Popa
Locul 2 Efrem Soare
Locul 4 Ștefan Chiriță
Locul 5 Irina Popișteanu
Locul 6 Eva Mihai
Jun D 11-12 ani:
Locul 1 Eufimia Felea
Locul 2 Calin Radu
Locul 4 Darius Vintilă
Locul 5 George Arsene
Jun C 13-14 ani:
Locul 5 Andreea Merlan
Locul 5 Constantin Ionescu
Jun B 15-16 ani:
Locul 4 Ștefan Vasile Basarabeanu
Locul 6 Maria Arsene
Jun A 17-18 ani:
Locu 3 Irina Felea
Locul 4 Teodora Pârvu
La începutul lunii februarie va avea, tot în Inzell, Campionatul Național pe probe și poliatlon!
















