C. Dumitru

Medicii sanitari veterinari au desfăşurat, luna trecută, peste 7.000 de controale în unităţi din industria agroalimentară din mai multe judeţe ale ţării, inclusiv Prahova, respectiv fabrici de produse lactate, de băuturi alcoolice sau răcoritoare, magazine alimentare, brutării, patiserii ş.a. În urma deficienţelor constatate, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale însumând 138.100 de lei. Între firmele aflate pe lista neagră a inspectorilor s-au regăsit şi unele cu sediul în Prahova, care au fost amendate, în total, cu 6.200 de lei, pentru ”nerespectarea normelor de igienă şi depozitarea necorespunzătoare a materiilor prime şi a produselor finite”. Alte neajunsuri frecvent întâlnite s-au referit la comercializarea produselor alimentare în spaţii neautorizate sanitar-veterinar, lipsa echipamentului de lucru a personalului sau a analizelor medicale vizate la zi, nerespectarea normelor privind întreţinerea utilajelor şi a ustensilelor de lucru, neîntreţinerea în condiţii de igienă a spaţiilor de producţie, depozitare şi valorificare a produselor de origine nonanimală.
De asemenea, potrivit reglementărilor în vigoare, cu prilejul controalelor menţionate s-au prelevat şi probe de produse, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise, precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe care au fost transmise spre analize laboratoarelor autorizate.