V. Stoica
Primăria Comunei Drajna a demarat, înainte de Crăciun, procedura de achiziție publică pentru realizarea proiectului „Castrul roman Drajna de Sus – origine și perenitate”, ce vizează crearea unui parc arheologic, restaurarea, conservarea și promovarea sitului „Castrul Roman” din zona Grădiște, Drajna de Sus. Investiția, estimată la 8.167.170,82 lei, va fi finanțată din fonduri externe nerambursabile prin PNRR, completate de bugetul local.
Documentația pusă la dispoziția operatorilor economici conține cerințele tehnice, criteriile de eligibilitate și condițiile de execuție a lucrărilor, având la bază proiectul tehnic elaborat pentru acest obiectiv. Contractul prevede conservarea și restaurarea vestigiilor arheologice, reconfigurarea construcției de protecție existente și amenajarea unui parc arheologic accesibil publicului. Sunt incluse, de asemenea, introducerea unei infrastructuri moderne pentru vizitare, instalarea unor structuri interpretative care să evidențieze configurația sitului roman, amenajarea aleilor și crearea unui punct de informare dotat cu sistem de prezentare a elementelor istorice.
Intervențiile vor viza consolidarea materialului istoric, stabilizarea zidurilor și fundațiilor, implementarea unor sisteme de protecție împotriva factorilor climatici, precum și realizarea unui traseu de vizitare sigur, adaptat terenului și elementelor arheologice. Proiectul are ca scop principal protejarea autenticității monumentului, valorificarea cultural-turistică și promovarea moștenirii istorice locale.
Amplasamentul proiectului cuprinde 68.699 mp, din care 57.931 mp vor fi amenajați ca spații verzi, iar 5.510 mp vor fi destinați zonelor de circulație și aleilor din parc. Situl, inclus în Repertoriul Arheologic Național și în Lista Monumentelor Istorice, se află în domeniul public al comunei Drajna, fapt care implică respectarea normelor privind protecția patrimoniului cultural.
În cadrul execuției lucrărilor vor fi realizate intervenții de conservare-restaurare, structură, arhitectură, instalații electrice și sanitare, precum și lucrări exterioare și peisagistice. Fiecare etapă va fi documentată detaliat, conform cerințelor finanțatorului, pentru asigurarea trasabilității și conformității procesului.
Autoritățile locale mizează pe transformarea sitului roman într-un punct de interes turistic și educațional, contribuind astfel la păstrarea și promovarea unei importante pagini din istoria zonei.
















