Giorgiana Radu-Avramescu
aho, aho,
copii, părinți, bunici, iubiți și frați,
fiți veseli și cu dragoste
vă-mbelșugați
căci în curând,
anul se-nnoiește,
tot ce e vechi, tot ce-a fost greu
se primenește
va arde-n focul
dintre ani,
tot ce nu ne-a folosit,
ce nu ne-a meritat,
nici cazna și nici obișnuitul înțeles
al verbului a fi, a exista
ca pământean
vom purta hainele
unor noi începuturi,
vom lumina cu bine
și izbânzi,
vom dărui, cei care-avem de dăruit,
felii generoase de suflet,
nu porții mari de perisabil tort
e timpul,
haideți să-ntâmpinăm anul ce vine,
cu mic, cu mare,
de-aproape și departe,
cu dragostea care-i presus de toate,
cu gândul bun, plin de iubire,
pentru prezent și anul care vine
















