Victor M. Ionescu

Veșnica lor pomenire,                                                                                                                  sus la cer, în nemurire,                                                                                                 unde somnu-i dulce, lin,                                                                                                 odihnească-n veci, amin”!

Ionuț Preda, tânărul vărbilăvean care își satisfăcea stagiul militar la Regimentul 64 Parașutiști de la Boteni, a fost împușcat mortal, în ziua de 24 decembrie 1989. Avea numai 21 de ani și își îndeplinea datoria față de neam și țară, pe care, nu cu multă vreme în urmă, tocmai jurase să le apere cu prețul vieții. De atunci, în fiecare an, fără nici o excepție, el este pomenit chiar la biserica în care a primit Taina Sfântului Botez.

Așa a fost și luni, 22 decembrie 2025, când rudele, prietenii și reprezentanții oficialităților locale și-au dat întâlnire în biserica de iarnă a parohiei Vărbilău II, lăcaș de rugăciune care poartă hramul Sf. Nicolae, pentru a cinsti memoria eroului de la Vărbilău.

Au fost momente emoționante atât pentru mireni cât și pentru părintele paroh Alexandru Vlad Popescu – cel care a oficiat Slujba Parastasului pentru Eroi, întru odihna sufletului celui trecut la cele veșnice în floarea vârstei. Este vorba despre o rugăciune specială în Biserica Ortodoxă, similară unui parastas obișnuit, dar adaptată pentru a pomeni militarii căzuți pentru credință și patrie. Aceasta include rugăciuni specifice, ectenii, tropar, condac și irmoase, subliniind jertfa eroilor căzuți și legătura cu jertfa Mântuitorului Hristos, a cărui Naștere o serbăm zilele acestea.

Așa cum spunea Sfinția Sa la finalul slujbei, „…jertfa lui Ionuț Preda nu a fost în zadar, pentru că ea va sta mărturie peste timp că în țara aceasta mereu vor exista oameni viteji, adevărați patrioți, care nu vor pregeta să –și ofere viața pentru ca România să fie și să rămână, într-o lume din ce în ce mai secularizată și mai egoistă, o țară liberă, demnă și independentă”.

Momentul de neuitare al sublocotenentului post-mortem Ionuț Preda s-a finalizat cu reculegerea celor prezenți la mormântul acestuia, unde părintele Alexandru a rostit rugăciunea Trisaghionului.