Preşedintele Nicuşor Dan a comentat sâmbătă o decizie recentă a Curţii Constituţionale, care include faptul că preşedintele României poate sesiza CCR în legătură cu o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi după ce Parlamentul a reexaminat-o, potrivit Mediafax. Această decizie marchează o revenire la practica constituţională anterioară anului 2018, consolidând rolul Preşedintelui ca garant al respectării Constituţiei. „Curtea Constituţională a decis recent o schimbare esenţială: Preşedintele României îşi recâştigă dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament”, a scris Nicuşor Dan pe X. „Este o revenire la practica constituţională de dinainte de 2018, care întăreşte rolul Preşedintelui ca garant al respectării Constituţiei”, a adăugat președintele. Acesta a mai spus că această clarificare rezultă din propria sa sesizare, în cadrul căreia Curtea Constituţională a admis obiecţia şi a declarat neconstituţională o lege privind reorganizarea unor unităţi de cercetare.