V. S.
Consilierii județeni prahoveni au aprobat, în ședința de ieri, proiectul de hotărâre inițiat de președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, privind schimbarea denumirii Clubului Sportiv Județean Prahova în Club Sportiv alPHa Prahova, precum și noul Regulament de Organizare și Funcționare al instituției.
Clubul Sportiv Județean Prahova, instituție publică de interes județean aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova, a avut, de-a lungul anilor, un rol important în promovarea sportului de masă și de performanță, contribuind la formarea tinerilor și la dezvoltarea unei culturi sportive bazate pe disciplină, echilibru și spirit competitiv.
Potrivit documentației aprobate, schimbarea denumirii și actualizarea regulamentului au ca scop adaptarea instituției la realitățile actuale și la direcțiile de dezvoltare asumate. Noul Regulament de Organizare și Funcționare introduce modificări menite să asigure o funcționare modernă, transparentă și eficientă, atât din punct de vedere administrativ, cât și sportiv.
Printre principalele noutăți se numără consolidarea identității instituționale prin adoptarea denumirii Club Sportiv alPHa Prahova, actualizarea adresei sediului, aprobarea unei noi embleme, precum și diversificarea surselor de finanțare.
Astfel, pe lângă alocările bugetare și sponsorizări sau donații, clubul va putea beneficia și de alte surse legale, cum ar fi vânzarea de bilete.
Totodată, lista ramurilor sportive este extinsă, pentru a include activitățile desfășurate în prezent și pentru a permite dezvoltări viitoare.
Modificările adoptate sunt fundamentate pe necesitatea alinierii cadrului normativ intern la legislația în vigoare, creșterea autonomiei financiare și sporirea vizibilității clubului în plan județean și național. Implementarea noilor prevederi va permite o structură organizatorică mai flexibilă și mai eficientă, capabilă să răspundă nevoilor comunității și obiectivelor strategice stabilite.















