F. T.

Lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 37 de ani.
„Din probele administrate – detaliază IPJ Prahova speța – a rezultat că, în cursul lunii august 2025, cel în cauză, profitând de vulnerabilitatea unei victime minore (16 ani), persoană cu grad de handicap accentuat, ar fi determinat-o să se fotografieze în ipostaze sexuale explicite și să îi trimită imaginile prin intermediul unei rețele de mesagerie.
Ulterior, în perioada octombrie – noiembrie 2025 (…), bărbatul ar fi constrâns, de două ori, aceeași persoană vătămată minoră să întrețină acte de natură sexuală”.
În urma probatoriului administrat, un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.