În perioadele de incertitudine socială sau personală, tot mai mulți oameni spun că trăiesc „premoniții” ori percep semne care par să anunțe evenimente negative. Psihologul Radu Leca explică faptul că aceste trăiri nu au legătură cu fenomene paranormale, ci cu felul în care creierul uman reacționează la stres, nesiguranță și supravigilență.
În astfel de contexte, mintea devine mult mai atentă la posibile amenințări și interpretează zgomotele obișnuite ca avertismente.
„Când viitorul se tulbură, mintea își folosește resursele pentru a susține anxietatea”, spune psihologul, subliniind că psihologia evoluționistă arată că mintea umană a fost calibrată pentru a detecta pericolul înainte ca acesta să se manifeste.
Potrivit specialistului, percepem mai rapid amenințările decât oportunitățile, deoarece costul unei alarme false este mai mic decât acela al unui pericol ignorat. De aici și tendința de a interpreta senzațiile sau coincidențele ca semne premonitorii. „Mai bine o mie de alarme false decât una reală care să mă facă să trăiesc lucruri rele”, explică Leca, sintetizând mecanismul anxios.
Teoria detectării semnalului arată că în perioade stresante scade pragul de toleranță, crescând sensibilitatea la orice stimul. Zgomote obișnuite pot deveni „avertismente”, iar ambiguitățile capătă sensuri negative. „Când pragul de toleranță coboară, orice zgomot mic devine avertisment.”
Creierul funcționează în mod predictiv, iar ceea ce anticipăm ne influențează percepțiile. De aceea, coincidențele pot părea semne, iar detaliile neclare se transformă în confirmări. „Așteptarea trasează conturul pe care realitatea îl colorează.”
Un alt element este interocepția — capacitatea de a citi semnalele subtile ale corpului. Aceasta poate produce uneori impresia de „presentiment”, deoarece organismul sesizează indicii înainte ca ele să devină conștiente. „Corpul știe cu o secundă înainte ceea ce mintea va numi abia mâine”, explică psihologul.
Pe de altă parte, biasurile cognitive întăresc ideea de premoniție: ne amintim doar momentele care „s-au potrivit” și uităm toate situațiile în care „semnele” nu s-au verificat. „După întâmplare, semnele își scriu singure trecutul.” Învățarea joacă un rol important. O coincidență norocoasă poate transforma un detaliu banal într-o regulă personală. „Un noroc întâmplător face din întâmplare o regulă.” Astfel se formează superstiții greu de corectat.
Trauma, anxietatea sau stresul cronic cresc vigilența și reduc toleranța la ambiguitate. Pentru persoanele rănite emoțional, „semnele” devin forme exagerate ale unui sistem de alertă vechi. „Cine a fost ars odată citește ‘fum’ în orice ceață.”
Cultura și mediul digital amplifică fenomenul. Narațiunile despre prevestiri circulă rapid, iar algoritmii favorizează emoțiile intense, ceea ce oferă premonițiilor un sentiment fals de validare colectivă. „Când poveștile curg ca știrile, presentimentele devin rubrică.”
Și visul contribuie la efect. În timpul somnului, creierul simulează scenarii și reordonează fragmente din zi, iar potrivirile ulterioare pot da impresia de profeție. „Noaptea rearanjează piese până când tabloul pare profeție.” În final, spune psihologul, trăim între semnal și zgomot, iar discernământul este esențial. Unele impresii surprind indicii reale, altele sunt ecouri ale fricii. „Între teamă și cunoaștere, discernământul este singurul talisman care produce doar bine.”
