Ministrul Muncii, Florin Manole, a reacționat la ipotezele privind o eventuală reducere de 10% a cheltuielilor cu personalul din sectorul public, negând categoric că această măsură ar viza tăierea salariilor pentru categorii precum medici, profesori, militari sau polițiști, conform Mediafax. „În primul rând, eu sunt ministru al Muncii, nu al concedierilor și nu al tăierilor. Și eu cred că orice funcționar public care face un serviciu public astăzi trebuie să rămână să facă serviciul ăla public. Pentru că, în primul rând, statul român, ca orice stat normal, trebuie să asigure servicii. Ăsta este primul lucru”, a spus ministrul. Acesta a insistat asupra faptului că numeroase instituții se confruntă deja cu un deficit de personal. El a menționat că, în urma vizitelor recente efectuate în țară, a observat că angajații actuali compensează absența colegilor, lucrând cu un număr de oameni sub necesarul stabilit de ani de zile. „La nivelul aparatului central, comparat cu ianuarie 2025, avem cu 6,7% mai puține cheltuieli salariale. Și n-am normativ, n-am obligație, n-am dat niciun om afară, nu voi da niciun om afară. Voi continua să fac economii în măsura posibilității”, spune ministrul. El a explicat că reducerea cheltuielilor se face prin metode simple, cum ar fi înlocuirea unui angajat care se pensionează fie cu un debutant, fie prin amânarea înlocuirii postului. „Reducerea sporurilor a fost o măsură prin care s-au redus niște cheltuieli. Referitor la propunerea de reducere generală de 10% a cheltuielilor, ministrul a sugerat că premierul este conștient de situațiile specifice și că nu se poate aplica o regulă uniformă.















