F.T.
Ieri, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO), împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în județul Dâmbovița, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În legătură cu această speță, IPJ Prahova precizează faptul că «din cercetările efectuate a reieșit că, pe parcursul anului 2025, trei persoane vizate de percheziții ar fi procurat, deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de canabis (drog de risc) către consumatori, din județele Prahova și Dâmbovița”.
La acțiunile de ieri au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile «Matei Basarab», iar audierile urmau să aibă loc la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești.















