Federația Română de Fotbal anunță regulile de conduită a suporterilor care vor asista astăzi, 18 noiembrie 2025, la partida România – San Marino, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, de la ora 21:45.
În conformitate cu prevederile legale, organizatorul de jocuri sportive stabilește regulile de conduită în stadion.
Spectatorii care vor asista la această partidă sunt obligați să se comporte în conformitate cu legislația românească și cu regulile enunțate în acest text. Încălcarea acestora poate duce la evacuarea contravenientului din interiorul stadionului, poate declanșa punerea în aplicare a interdicției de acces în arenele sportive din România și poate atrage – după caz – răspunderea civilă, disciplinară, contravențională sau penală.
Obligațiile spectatorilor
Toți participanții la eveniment sunt obligați să respecte următoarele reguli:
Acces și comportament general
Respectarea indicațiilor organizatorilor și ale forțelor de ordine;
Prezentarea documentelor de acces la intrare;
Supunerea la control corporal sumar; refuzul atrage interdicția de acces;
Ocuparea locului indicat pe bilet;
Interdicția de a introduce bagaje mai mari decât formatul A4 (210mm x 297mm x 210mm).
Obiecte și materiale interzise
Bannere, pancarte, afișe cu conținut politic, obscen, discriminatoriu sau provocator;
Materiale pirotehnice, recipiente din sticlă/plastic, arme, obiecte contondente;
Aparatură profesională foto/video, umbrele, vuvuzele, portavoci, stații de amplificare;
Dispozitive LASER, articole vestimentare care ascund identitatea.
Comportament interzis
Consumul de alcool sau substanțe interzise în incinta stadionului;
Fumatul în tribune (inclusiv țigări electronice); permis doar în zonele special amenajate;
Scandări cu caracter rasist, xenofob, politic sau discriminatoriu;
Amenințări, injurii, gesturi obscene, violență verbală sau fizică;
Distrugerea mobilierului, infrastructurii sau materialelor publicitare;
Staționarea pe scări, căi de acces sau evacuare.
Elemente vizuale permise
Drapele naționale ale României și San Marino, pe suport flexibil (max. 1m lungime, 1cm diametru);
Bannere identitare ale facțiunilor, cu dimensiuni maxime de 2m x 1,5m.
(Pentru bannere mai mari, este necesară aprobarea scrisă în urma ședinței de cooperare).
Coregrafii și activități promoționale
Coregrafiile pregătite de grupurile de suporteri vor fi aprobate de FRF în cadrul ședinței de organizare;
Arena Fanilor se va deschide la ora 18:00, accesul se face pe baza biletului, exclusiv prin aplicația Bilete FRF.
Măsuri de trafic
În contextul restricțiilor de circulație aprobate de Primăria Municipiului Ploiești în zona Stadionului „Ilie Oană”, FRF recomandă suporterilor să ajungă din timp pentru a evita ambuteiajele și întârzierile. În conformitate cu Protocolul nr. 22425 / 04.11.2025, încheiat între organizator și Primăria Municipiului Ploiești , vor fi instituite restricții de trafic gradual, în funcție de necesitățile operative.
Accesul minorilor
Accesul copiilor în Arena Națională se face exclusiv pe baza unui bilet valid. Minorii sub 14 ani pot participa la eveniment doar însoțiți de un adult, responsabil de supravegherea și comportamentul acestora pe durata prezenței în stadion.
Accesul în stadion
Dacă ai achiziționat biletul online, pentru a putea intra în stadion, este obligatoriu să prezinți biletul direct din aplicația Bilete FRF:
Descarcă aplicația Bilete FRF – Aplicația este disponibilă gratuit în: Google Play și Apple Store.
Creează un cont (dacă ești utilizator nou) – Introdu adresa de e-mail și setează o parolă. Confirmă contul din e-mailul primit de la sso@frf.ro. Revino în aplicație și autentifică-te cu datele tale. Dacă ai deja cont FRF, autentifică-te direct. Nu este necesar să creezi un cont nou.
Gestionează biletele în aplicație – Accesează secțiunea „Biletele mele – Evenimente viitoare” și alege una dintre opțiunile disponibile:
Personalizează biletul pentru tine și pentru persoanele care te vor însoți;
Trimite biletul celor care vor veni separat, introducând adresa lor de e-mail;
(Atenție: și aceștia trebuie să aibă sau să își creeze un cont în aplicația Bilete FRF pentru a accesa biletul);
Pentru o experiență fără probleme la acces, îți recomandăm să finalizezi acești pași cât mai devreme înainte de meci.
Reglementări privind parcarea și ­defluirea pietonală
După încheierea partidei, eliberarea locurilor de parcare din interiorul Stadionului „Ilie Oană” se va realiza doar după finalizarea completă a defluirii pietonale. Deplasarea autovehiculelor din parcarea stadionului va fi întârziată cu aproximativ 15–20 de minute, în funcție de dinamica fluxului pietonal.
Respectarea acestui regulament este esențială pentru desfășurarea în condiții optime a evenimentului sportiv. Nerespectarea regulilor poate atrage sancțiuni contravenționale, penale sau interdicția de acces la competiții viitoare.
Prezentul regulament a fost realizat în conformitate cu următoarele prevederi legale:
Legea nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive, completată cu Legea nr. 10/2012;
Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor,
Legea nr. 126/1995, republicată, privind regimul materialelor explozive;
Legea nr. 61/1991 republicată, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
Ordinul MTS Nr. 310/18.05.2021;
Ordinul Ministerului Sănătății Nr. 708/18.05.2021.