Iisus poate răspunde rugăciunilor, dar nu a apărut într-un mic oraș din nordul Franței, a anunțat Vaticanul în urmă cu câteva zile, citat de Agenția Reuters, potrivit Hotnews.
Într-o nouă instrucțiune aprobată de Papa Leon, principalul birou doctrinar al Vaticanului a declarat că relatările privind aparițiile lui Iisus în orașul Dozulé, din Normandia, nu trebuie considerate autentice de către cei 1,4 miliarde de catolici din lume.
O femeie catolică din oraș a afirmat că l-a văzut pe Iisus de 49 de ori în timpul anilor 1970 și că acesta i-ar fi dictat o serie de mesaje, cerându-i să construiască o cruce de 7,38 metri pe un deal din localitate.
„Fenomenul presupuselor apariții (…) trebuie considerat, în mod definitiv, ca neavând o origine supranaturală, cu toate consecințele care decurg din această constatare”, se arată în textul emis de biroul doctrinar.
Catolicii cred că figuri religioase precum Iisus și Maria pot avea apariții supranaturale, numite apariții divine, pentru a transmite mesaje religioase, a crea noi practici devoționale sau a face apeluri generale pentru pace.
Vaticanul are un proces oficial de evaluare pentru a analiza relatările privind astfel de apariții și avertizează împotriva folosirii presupuselor fenomene în scopuri financiare.
De asemenea, Vaticanul a emis recent un decret prin care clarifică titlurile ce pot fi atribuite Fecioarei Maria. În acel text se preciza că Maria nu poate fi numită „co-mântuitoarea” lumii, întrucât învățăturile catolice arată că doar Iisus a mântuit omenirea prin răstignirea și moartea sa.
Printre aparițiile recunoscute oficial de Vatican se numără cea a Fecioarei Maria în Mexic, în 1531, ca Fecioara din Guadalupe, și aparițiile lui Iisus către sora poloneză Faustina Kowalska în anii 1930.
„Crucea nu are nevoie de 7,38 de metri de oțel sau beton pentru a fi recunoscută: ea se înalță de fiecare dată când o inimă, mișcată de har, se deschide iertării”, a declarat Vaticanul, referindu-se la presupusele apariții din Dozulé.
Documentul a amintit că, potrivit relatărilor locale din Dozulé, Iisus ar fi spus că lumea se va sfârși înainte de anul 2000. „În mod evident, această pretinsă profeție nu s-a împlinit”, se arată în text.















