Luiza Rădulescu Pintilie
Păstrând în paginile sale din hârtie alb-mătăsoasă mirosul de cerneală tipografică, a ieșit de sub tipar, la Editura Karta-Graphic Ploiești, nu cu multe zile în urmă, volumul de poezie ” Dialog în lumină ”, purtând semnătura cunoscutei artiste plastice Florica Ionescu și împlinindu-i cumva, peste timp, visul de demult de a deveni scriitoare, dar și faptul că între filele jurnalului său de viață și-au găsit mai mereu loc și câteva versuri, notate printre impresii, confesiuni sau schițe de lucru pentru viitoare tablouri.
De altfel , așa cum am fost onorată să notez și în rândurile ce prefațează cele trei capitole ale acestei cărți de debut, cu siguranță existența cunoscutei artiste a fost statornicită dintru începuturi între poezia culorii și trăirile pictate cu har pentru catedrala sufletelor, culorile ivindu-se ceva mai devreme ca formă a exprimării a tot ceea ce o impresionează, iar cuvintele așteptându-și cumva rândul în paginile cu adnotări ce i-au fost mereu aproape. Dar pentru că vine un moment potrivit pentru toate, sub oblăduirea unui astfel de moment s-a rânduit și apariția acestei cărți, fără de grabă, ci dimpotrivă cu răbdare și depășind încercări mai mici ori mai mari, inclusiv clipe de îndoială și de nehotărâre venite din prea marea modestie și smerenie a celei care a încredințat versurilor sale- ca și în culorile picturilor ce îi poartă semnătura- ceva din lumina sufletului și a gândului său.
De la primele poezii pe care le-am citit în manuscrisele pe care mi le-a încredințat acum mai bine de doi ani, scrise caligrafic și datate, iar unele dintre ele purtând emoționante trimiteri la locul sau contextul în care au fost scrise, s-a întregit în convingerea mea imaginea artistei a cărei pictură este o poezie tăcută- numeroasele sale expoziții și referințele unor critici de artă recunoscuți fiind o dovadă elocventă, dar care stăpânește în același timp și îndemânarea de a da poeziei frumusețea, forța și lumina picturii care are darul vorbirii. Mai mult decât atât, continui să cred că artistei Florica Ionescu i se potrivesc perfect cuvintele de învățătură ale Sfântului Grigorie de Nyssa :” Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieți: sufletul este pânza, virtuțile sunt culorile , iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm”.
De altfel, îndrăznesc să cred că aproape nici nu se poate trasa o linie de graniță între pictorița Florica Ionescu și poeta Florica Ionescu, între acestea și omul aparte care este doamna Florica Ionescu, cu studii de arte plastice la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza ” din Iași, la clasa maestrului Dan Hatmanu , dar și absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă-Asistență socială din cadrul Universității București, cu experiență de dascăl și pedagog, urmând modelul dascălilor săi cărora continuă să le fie recunoscătoare, în rândurile ce prefațează cartea regăsindu-se și emoționante evocări ale acestora, cu toate încercările vieții sale, nici puține și nici ușoare prin pierderea soțului său- preot și stâlp al familiei, dar și prin suferința unei boli grele, dar și cu fericirea de mamă și bunică, urmată frumos în pasiunea și dăruirea sa pentru artă.
Așa se și explică nevăzutele fire ce leagă și apropie, ori completează culorile și cuvintele pe care nu le caută, ci le duce cu sine și, mai mult decât atât, le lasă să vorbească în locul său. Atât de legată de lumea albumelor și a cataloagelor de artă, nici nu a ezitat să aleagă același format mare, elegant, dând spațiu și verticalitate dialogului cuvintelor așezate în ”Scrisori către Tine”, ”Portrete în lumină” și ”Culori la orizontul răsăritului continuu”.
Apoi, în paginile în care literele păstrează în fiecare cuvânt arcuirea scrisului cursiv, ca de mână, tușele lucrărilor sale grafice vin să adauge versurilor accente și înțelesuri, să deschidă ferestre ori să îndemne la interiorizări și reflecții profunde. Însuși volumul, carte și album deopotrivă, poartă pe copertă expresiva deschidere a picturii ”Adorație ” ( acrilic pe pânză ) și se încheie cu lucrarea de grafică ”Surori ” ce însoțește poezia ”Scrisoare”- un fel de ”ars poetica” mărturisitoare :” Ce este scris rămâne, Doamne / De aceea aș vrea pe mine să mă scriu/Să răsfoiești prin frunzele din toamne/Prin amintiri și să-mi rostești ”Te știu”/ (…) Ți-aduc și eu în dar niște cuvinte /Ce s-au țesut în hora Tri/ Simțeam să fiu în voia Ta cuminte/Să mă alegi și-n Cartea Vieții să mă scrii !”.
Vobind despre pictura sa, critici apreciați invocă ”deosebita sa sensibilitate”, fărâme de veșnicie în armonii de mare rafinament ”, fiind comparată cu lucrările impresioniștilor, cu marea tradiție post cezannistă și concluzionându-se că ” Pânzele sale devin ecouri ale unei existențe definite printr-o armonie și regăsire în natura desăvârșită, iar culorile ne învăluie cu o sinceritate profundă îmbinată cu maturitatea experienței. Popasuri de lumină, popasuri de-acasă, popasuri de vară, popasuri de memorie sunt modelate cu grijă și dragoste, sunt narări ale unor bogate și sensibile trăiri sufletești”. Din aceleași bogate și sensibile trăiri sufletești sunt ivite și cuvintele cu care poartă dialogul în lumină. O lumină care-l împresoară și pe cel care vrea să o primească, să se lase atins și învăluit de ea. Poate chiar modelat de ea. Dialogul în lumină al artistei-poete și al poetei-artiste Florica Ionescu poate deveni dialogul cu sine al oricui alege să citească și să păstreze lângă suflet această carte care merită avută și dăruită, dar și dialogul cu lumea în care trăiește, cu Dumnezeu, cu temerile sale ori cu bucuria sa, cu frământările sau cu speranțele sale. Poate deveni încrederea sau rugăciunea sa, aidoma celei așezate atât de serafic într-una dintre paginile cărții :” Doamne, ajută-mă să urc/ Pe scara iubirii Tale,/ Să nu-mi întorc privirea/ Spre fumul înecăcios /În care orbecăie/Nepăsarea, invidia, ura./ Dăruiește-mi verdele/ Strălucitor de aprilie,/Albul catifelat/Al florilor de măceș,/ Atinge-mi sufletul/Cu tămâia florilor de tei!/Liniștea sufletului Tău/ Să-mi mângâie / Graiul gândurilor,/ Ajută-mi linul Tău chip/ Să-l pot picta/ Pe pânza inimii mele !”.
