N. Dumitrescu
Potrivit unui anunț făcut de către primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, ieri au fost încheiate procedurile de achiziție pentru noi stații de așteptare pentru călători, care vor fi amplasate în oraș. Astfel, potrivit acestuia, câștigătorul licitației este o firmă din județul Olt, din Slatina,
acordul cadru fiind încheiat pe o perioadă de 4 ani, în baza acestuia putând fi achiziționate, etapizat, până la 100 de noi stații de așteptare. ”Valoarea maximă a contractului este de 4.160.000 de lei și tipurile de stații pe care le vom cumpăra sunt stații de 4 metri cu sau fără panouri fotovoltaice și stații de 6 metri cu sau fără panouri fotovoltaice”, a precizat edilul, care a făcut publică și macheta uneia dintre stațiile menționate, așa cum se vede în imaginea alăturată. În ceea ce privește dotările minime obligatorii, acestea vor fi următoarele: cameră video; panou de afișaj electronic; sistem de iluminat tip LED, cu lămpi în plafonul stației, dar și perimetral; panou publicitar iluminat pe ambele fețe; cadru metalic din oțel galvanizat, vopsit în câmp electrostatic; două bănci de odihnă; două coșuri de gunoi, dar vor exista atât un router 4G, cât și dispozitive de încărcare a telefoanelor tip USB. De asemenea, materialul din care vor fi confecționate aceste noi stații de așteptare pentru călători va fi rezistent la vandalism și vor avea incluse și panouri de sticlă securizată. ”Contractul va fi semnat în una – două săptămâni și livrarea se va face în circa 60 de zile de la momentul semnării. În acest an vor fi livrate aproximativ 20 de stații și, probabil, montarea lor se va întinde până la începutul lui 2026”, a mai menționat primarul
Ploieștiului.















