Adversare în primul tur al Cupei României, din septembrie, CSM BBA Petrolul Ploieşti şi CSA Steaua Sharks Bucureşti se reîntâlnesc, în această seară, în etapa a 8-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin, partida fiind programată la ora 19:00, în Sala Sporturilor Olimpia.
În „cupă”, cele două formaţii şi-au împărţit victoriile, fiecare reuşind să se impună pe teren propriu la aceeaşi diferenţă, de 8 puncte, cu bucureştenii calificându-se atunci mai departe după prelungiri, însă mâine diferenţa va conta mai puţin, succesul chiar şi la un punct fiind cel care primează. „Întâlnim o echipă ambiţioasă, care joacă, în special faza de apărare, cu intensitate bună. În acelaşi timp, faţă de dubla confruntare din Cupa României, vom întâlni o echipă schimbată pentru că au adus încă doi jucători străini. Cu siguranţă va fi un meci de luptă şi ne dorim să ne luăm revanşa faţă de acea dublă manşă, la finalul căreia nu am reuşit calificarea în faza următoare a competiţiei”, a declarat antrenorul principal al echipei noastre, Mihai Popa. Va absenta în continuare George Angelian, care a reluat, momentan, antrenamentele uşoare după accidentarea la genunchi suferită la Râmnicu Vâlcea.
Meciul va fi arbitrat de Vlad Cotrobaş (Bucureşti), Alexandru Ivan (Târgovişte) şi Andrei Răileanu (Braşov), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Stelian Bănică ­(Bucureşti).