F.T.

Ieri dimineață, polițiștii ploieșteni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară în municipiul Ploiești, pentru documentarea unui dosar penal ce are ca obiect comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.
După cum informează IPJ Prahova, «din cercetări a reieșit că, în luna august a.c., persoanele bănuite ar fi pătruns prin efracție într-o societate comercială din Ploiești, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 305.000 de euro».
În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe mijloace de probă, iar șapte persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale ce se impun.
Acțiunile de ieri au fost circumscrise operațiunii «Jupiter», derulată la nivel național, iar în ceea ce privește Prahova, ieri a fost a doua zi consecutivă în care au avut loc descinderi în județ. Concret, și în data de 4 noiembrie, oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, au pus în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară (dintre care 15 în Prahova, patru în Iași și două în Dâmbovița) atât la adresele unor persoane, precum și la sediul a două instituții publice și la reprezentantul uneia dintre acestea, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. «Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că, în contextul unor lucrări ce ar fi fost executate pe raza unei unități administrativ teritoriale, reprezentanții unei societăți comerciale ar fi indus în eroare reprezentanții administrației publice, prezentând ca adevărată o faptă mincinoasă, cauzând un prejudiciu de aproximativ 530.180 de lei», explică IPJ Prahova motivul perchezițiilor.
În urma acestora, 17 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri.