F. T.
Ieri după-amiază, pompierii militari prahoveni au acționat în localitatea Albeşti Paleologu pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseră o hală în care îşi desfăşoară activitatea un atelier auto, iar o altă parte a acesteia este destinată depozitării unor saci cu azotat de amoniu (aproximativ 50 de tone).
Potrivit unei informări a ISU Prahova, „la fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Mizil, al Gărzii de Intervenție Urlați și al Detașamentelor 1 și 2 Ploiești – fiind vorba despre cinci autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD.
La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătraţi, pompierii depunând eforturi pentru localizarea incendiului și împiedicarea propagării spre zona depozitului în care se află sacii cu azotat, acţionând permanent pentru răcirea zonei depozitului”.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.















