PROFESORUL EMERIT NICOLAE I. SIMACHE – 120 DE ANI DE LA NAȘTERE (I)

Prof. dr. Polin ZORILĂ

Comunitatea ploieșteană omagiază, în această toamnă, împlinirea a 120 de ani de la nașterea unei personalități de marcă a culturii române, profesorul emerit Nicolae I. Simache, dascăl desăvârșit, istoric și ctitor al muzeelor prahovene.

Acesta a venit pe lume în comuna Cosminele, veche așezare românească, din zona subcarpatică a Prahovei, situată pe cursul superior al râului Cosmina. În acest cadru mirific, s-a născut, la 5 noiembrie 1905, Nicolae Simache, cel de-al treilea copil al familiei Ilie și Maria Simache. Tatăl acestuia, Ilie N. Simache, care făcea parte din categoria fruntașilor, a îndeplinit, timp de 12 ani, funcția de primar al comunei Cosminele. Din păcate, a încetat din viață în 1925, lăsând pe seama soției îngrijirea și educarea celor patru copii: Aurelia, Maria, Nicolae și Florica. Mama, pe numele său Maria, care provenea dintr-o familie de clăcași, era o femeie harnică și isteață, care și-a îngrijit copiii cu dragoste și devotament. A trecut la cele veșnice în 1947, lăsând pe seama lui Nicolae sarcina de întreținător al familiei. Neculăiță a copilărit în casa părintească, cu trei camere, bucătărie, prispă și cerdac, flancat de patru stâlpi din lemn decorați, care susțineau un fronton traforat. Pe lângă curtea de circa un pogon, familia Simache mai deținea 5 ha de izlaz și lăstar, precum și 6 ha de fâneață. După decesul mamei, în anul 1947, profesorul Nicolae Simache a donat Sfatului Popular al comunei Cosminele cele 11 ha de teren ale familiei.
Copil isteț și dornic de învățătură, Neculăiță și-a început instrucția la Școala din Cosmina de Sus. Aici a urmat, între anii 1913-1918, cele cinci clase primare, având ca învățătoare pe Venera Corifeanu, obținând, an de an, premiul I cu cunună. După intrarea României în Primul Război Mondial, copilul venea adesea și pe la Școala din Cosmina de Jos, unde preda învățătoarea Ecaterina Popescu, absolventă a Școlii Secundare „Elena Doamna” din Ploiești.
Dornic de a-și continua pregătirea, Nicolae s-a îndreptat, în 1918, spre vestitul Liceu „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești, unde a reușit, printre primii, la examenul de admitere. Timp de opt ani, în perioada 1918-1926, a urmat cursurile la această prestigioasă unitate de învățământ, situându-se printre primii, la clasele I-IV, apoi pe locul I, la clasele V-VIII. În perioada studiilor, acesta a locuit pe strada Găgeni, nr. 24, în gazdă la Ștefan Ionescu, muncitor la Rafinăria Vega. Încă din ultimul an de liceu, Nicolae Simache a devenit membru al Universității Libere și Populare din Ploiești, care avea ca președinte pe profesorul Dumitru Munteanu-Râmnic. În 1926, a promovat examenul de bacalaureat, fiind primul dintre cei 26 de candidați.
Fiind pasionat de studiul istoriei, tânărul Nicolae Simache s-a înscris la Universitatea din București, unde a urmat, în paralel, cursurile Facultății de Litere (1926-1931) și pe cele ale Facultății de Drept (1926-1930). Pentru a se putea întreține, în urma decesului tatălui său, tânărul a trebuit să dea lecții particulare unor elevi din București. De asemenea, a beneficiat, în perioada 1929-1931, de bursă din fondurile lăsate prin testament de profesorul N. G. Lăzărescu, pentru întreținerea studenților prahoveni, fii de plugari, care nu dispuneau de mijloace suficiente pentru a se întreține. Pe toată perioada studenției, a locuit la Căminul studențesc prahovean, din strada Buzești, nr. 50, cumpărat de Prefectura Prahova, în 1924, care era întreținut din sumele alocate de aceasta și din donațiile unor sponsori. Datorită calităților sale, studentul Nicolae Simache a fost ales vicepreședinte al Asociației Căminul Studențesc Prahovean, apoi, din 1930, președinte al acesteia. Acesta s-a implicat, cu râvnă, în organizarea unor serbări și a trei excursii peste hotare: două în Italia și una, cu vasul „Dacia”, pe traseul Grecia – Turcia – Egipt. În anii studenției, a avut fericirea de a avea profesori renumiți, precum: Nicolae Iorga, pe care-l considera „un zeu coborât pe pământ”, Vasile Pârvan, Simion Mehedinți și alții. După ce a obținut, în 1930, licența în Drept, cu mențiunea „Bine”, s-a înscris, în februarie 1931, ca avocat stagiar în Baroul Ilfov. Apoi, în mai 1934, s-a transferat la Baroul Prahova, ca avocat definitiv. Nicolae Simache a folosit licența în Drept doar la școală, pentru predarea învățământului civic. La Facultatea de Litere, era unul dintre studenții eminenți, pe care profesorul Nicolae Iorga îl aprecia foarte mult. Acesta obține licența în Filosofie și Litere, specialitatea Istorie, cu mențiunea „Magna cum laude”.
Timp de mai multe decenii, din 1931 până în 1969, profesorul Nicolae Simache a desfășurat o activitate didactică remarcabilă în învățământul secundar. Acesta și-a început activitatea în 1931, ca profesor suplinitor pe catedra profesorului Dumitru Munteanu-Râmnic, care funcționa ca subsecretar de stat la Interne. Până în 1935, a funcționat ca suplinitor, fără examen de capacitate, la Liceul „Sf. Petru și Pavel” și la Liceul Particular „Nicolae Bălcescu” din Ploiești. În 1935, a susținut examenul de capacitate la Istorie (principal) și Geografie (secundar), continuând să funcționeze, ca suplinitor, la liceele menționate anterior. La 1 septembrie 1936, acesta a fost numit, prin ordin de ministru, pe catedra de Istorie-Geografie de la Școala Comercială Elementară Dej. Nu s-a prezentat la post, detașându-se, pentru anul școlar 1936-1937, la Liceul Comercial de Băieți și la Liceul „Nicolae Bălcescu”, ambele din Ploiești. La data de 1 septembrie 1937, a fost transferat, prin ordin de ministru, de la Dej la Liceul Comercial de Băieți din Focșani. Și de această dată, s-a detașat la Ploiești, la Liceul Comercial de Băieți, unde era și subdirector, la Liceul „Sf. Petru și Pavel” și la Liceul „Nicolae Bălcescu”. În anul 1939, profesorul Nicolae Simache a fost transferat de la Focșani la Liceul Comercial de Băieți „Marele Voevod Mihai” din Buzău, unde va preda, câțiva ani, Istoria și Geografia la clasele I-VIII. Obține definitivatul în 1940 și se detașează, mai mulți ani la rând, până în 1946-1947, la Ploiești, la Liceul „Sf. Petru și Pavel” și la Liceul „Nicolae Bălcescu”.
În anul 1944, profesorul Nicolae Simache a fost numit subdirector al Liceului „Sf. Petru și Pavel” și s-a implicat în acțiunea de evacuare și salvare a bunurilor acestuia. Apoi, în decembrie 1946, acesta a fost transferat la Liceul „Sf. Petru și Pavel”, pe catedra rămasă vacantă în urma decesului profesorului Gheorghe Petrescu-Sava. La 1 septembrie 1948, Liceul „Sf. Petru și Pavel” devine Liceul de Băieți Nr. 1 și se mută în localul Liceului Comercial, din Calea Oilor, unde profesorul Nicolae Simache primește funcția de director al Internatului. La această unitate, care a primit, în 1952, numele marelui scriitor Ion Luca Caragiale, își va desfășura activitatea ilustrul profesor, care și-a pus amprenta asupra personalității a numeroase generații de elevi. După ce obține gradul II, în 1962, gradul I, în 1964, Nicolae Simache a primit, la 28 iunie 1965, titlul de „Profesor Emerit”. În paralel cu activitatea de director al Muzeului de Istorie, profesorul emerit Nicolae I. Simache va desfășura o frumoasă activitate didactică până la 1 septembrie 1969, când a fost pensionat.
Printre elevii pe care i-a format, de-a lungul anilor, s-au numărat personalități de renume, precum: Eugen Simion, Basarab Nicolescu, Nichita Stănescu Mircea Petrescu, Valeriu Râpeanu și alții. Unul dintre aceștia, academicianul Eugen Simion, spunea despre dascălul său: „Profesorul Nicolae Simache a fost un adevărat apostol, un mare profesor de liceu. Nicolae Simache își sacrifica, realmente, viața personală pentru școală”.