Criza globală de personal medical nu mai este o proiecție pentru viitor, ci o realitate care lovește deja și România. Organizația Mondială a Sănătății avertizează că, până în 2030, lumii îi vor lipsi peste 10 milioane de lucrători în sănătate, iar Europa de Est se află printre cele mai vulnerabile regiuni, potrivit TVRInfo.
În România, datele Ministerului Sănătății arată un deficit de peste 30.000 de medici și asistente, în timp ce un sfert dintre cadrele formate aici aleg să profeseze în străinătate. În spitalele mici și în mediul rural, unele specializări au ajuns să dispară complet. Doar pentru medici de familie, lipsa depășește 1.500 de posturi, potrivit Colegiului Medicilor.
Fenomenul are cauze complexe: îmbătrânirea populației, formarea profesională scumpă și lentă, dar și epuizarea profesională, cunoscută sub numele de burnout. Specialiștii spun că sistemul medical românesc funcționează la limită, cu gărzi epuizante, birocrație sufocantă și lipsă de personal auxiliar.
Tot mai multe voci, inclusiv de la McKinsey, văd în Inteligența Artificială (IA) o soluție concretă. În spitalele din Statele Unite, algoritmii deja preiau sarcini administrative, de la completarea fișelor medicale până la analizarea dosarelor electronice. România face pași timizi: câteva clinici private testează sisteme AI pentru radiologie și diagnostic preliminar, iar Ministerul Sănătății are în lucru un cadru legal pentru integrarea IA în rețeaua publică.
Un raport McKinsey estimează că, la nivel global, pot fi păstrați în sistem până la 2 milioane de angajați medicali, dacă sunt reduse cauzele plecărilor, prin formare mai flexibilă, programe de sprijin și automatizare inteligentă.
În timp ce țări ca Germania și Franța recrutează activ medici din străinătate, România continuă să piardă profesioniști. Soluțiile nu pot fi doar financiare, spun specialiștii, ci trebuie să țină cont de motivarea, protecția și digitalizarea reală a sistemului.
Criza de personal medical nu e o amenințare viitoare, ci una care se întâmplă acum, în fiecare gardă, în fiecare cabinet fără medic. Iar dacă nu se schimbă ceva rapid, inteligența artificială ar putea fi singurul „rezident” rămas în multe spitale din România!















