V. S.

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a derulat, la finalul săptămânii trecute, o nouă serie de activități dedicate promovării profesiei de polițist în rândul tinerilor interesați de o carieră în structurile Ministerului Afacerilor Interne. Reprezentanții instituției au fost prezenți la standul special amenajat la Palatul Culturii din Ploiești, unde au stat de vorbă cu vizitatorii și au oferit informații complete despre admiterea în școlile de profil.
Prin intermediul acestor întâlniri directe, tinerii au avut ocazia să afle detalii atât despre calendarul și condițiile de înscriere în instituțiile de învățământ ale MAI, cât și despre viața și responsabilitățile unui polițist aflat în slujba comunității. De asemenea, polițiștii le-au vorbit despre valorile fundamentale care definesc această profesie – onoarea, disciplina și spiritul de echipă.
La stand au fost prezenți polițiști din structuri operative precum poliția rutieră, ordine publică, acțiuni speciale și pregătire profesională, care au răspuns întrebărilor celor interesați și au explicat provocările, dar și satisfacțiile unei cariere în uniformă.
Reprezentanții IPJ Prahova subliniază că meseria de polițist nu este doar o alegere profesională, ci și o chemare pentru cei care își doresc să protejeze legea și să contribuie la siguranța cetățenilor.
„O carieră în Poliția Română înseamnă dedicare, echilibru și dorința de a fi în slujba oamenilor. Ne dorim tineri motivați, responsabili și dornici să se dezvolte profesional într-un mediu dinamic, cu misiuni în sprijinul comunității”, transmit polițiștii prahoveni.
IPJ Prahova își continuă astfel demersul de a fi aproape de cetățeni și de a promova oportunitățile de formare destinate noilor generații, încurajând tinerii să ia în considerare o carieră în cadrul Poliției Române.