Nicoleta Dumitrescu
De la o zi la alta, se adună noi și noi motive din cauza cărora liderii partidelor aflate acum la guvernare nu reușesc să pice la pace. Așa se face că dincolo de opiniile pro și contra pe tema reformei administrației publice, de luni încoace a mai apărut un nou subiect, și anume pensiile magistraților, devenit și mai sensibil după ce Curtea Constituțională a României a admis sesizarea de neconstituționalitate a Înaltei Curți de Casație și Justiție! Marți, de pildă, când în discuție a fost chiar această temă, s-a tunat din nou gaz peste focul deja aprins în coaliție, liberalii numărând a treia părăsire a discuțiilor, la care era prezent inclusiv premierul, de către liderul PSD. Divergențele ar fi pornit, se pare, de la faptul că șeful Guvernului ar fi dat de înțeles că ar dori ca, și pe mai departe, în perspectiva unei noi asumări, să vină cu același proiect de lege, în timp ce liderul interimar al social-democraților ar fi propus ca situația să fie deblocată prin constituirea unui grup de lucru, care să analizeze cele mai bune variante.
Numai că, având în vedere faptul că nimeni nu vrea să cedeze, și tensiunile între partenerii coaliției sunt greu de gestionat. Așa că în declarațiile politicienilor de la putere și-au făcut loc, din nou, apropourile pe tema demisiei sau a faptului că Guvernul ar trebui să plece acasă, dacă legea pensiilor magistraților va pica și a doua oară, la testul de constituționalitate. Cert este că, având în vedere și ultimele noutăți, cele referitoare la data fixată pentru ziua în care bucureștenii vor fi chemați la urne, 7 decembrie a.c., ca să-și aleagă noul primar general, sunt șanse mari ca între partidele care formează coaliția ruptura să fie și mai mare. Și asta pentru că, așa cum s-a și anunțat, deja, fiecare formațiune politică va avea propriul candidat. Ca atare, în campania electorală pentru alegerea primarului general al Bucureștiului, liderii PSD, PNL și USR nu vor fi umăr lângă umăr, dând senzația unei echipe, ci vor merge separat. Ceea ce va însemna că fiecare va fi cu propriile sale promisiuni, nefiind excluse nici atacurile, pe toate planurile. Prin urmare, perioada următoare va putea fi considerată un adevărat test al răbdării, întrucât dacă acum, în condițiile în care s-a convenit să se stea la aceeași masă a guvernării, tot se mai lasă impresia că mai e ceva de împărțit, în condițiile în care urmează o competiție pentru câștigarea funcției de primar al Bucureștiului, cu siguranță nimeni nu va fi tentat ca să lucreze cu mănuși, ba chiar să arunce una dintre ele în fața adversarilor, cu convingerea că e loc și de mai mult război! În concluzie, alegerile care vor fi organizate la București vor reprezenta un adevăratul test al rezistenței, pentru că dacă liderii politici vor continua să rămână prieteni și după ce vor fi numărate voturile, atunci aceștia vor sta la aceeași masă a discuțiilor la Palatul Victoria și în următorii ani!