UE ia în considerare interzicerea utilizării etanolului ca ingredient activ în produsele biocide, inclusiv în dezinfectanţii pentru mâini, din cauza riscurilor crescute de cancer, a relatat Financial Times, citat de Reuters, potrivit News.ro.
O recomandare internă din 10 octombrie a unuia dintre grupurile de lucru din cadrul Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (ECHA) a semnalat etanolul ca substanţă toxică, care creşte riscul de cancer şi poate da complicaţii în timpul sarcinii şi care trebuie înlocuit în produsele de curăţare şi în alte produse, afirmă FT.
Comitetul pentru produse biocide al ECHA se va reuni între 25 şi 28 noiembrie.
ECHA a declarat pentru Reuters într-un comunicat trimis prin e-mail că autoritatea de reglementare evaluează în prezent etanolul pentru utilizarea în produse biocide.
Autoritatea de reglementare a declarat că, dacă experţii săi vor ajunge la concluzia că etanolul poate provoca cancer sau poate afecta reproducerea umană, va recomanda înlocuirea acestuia.
Evaluările sunt încă în curs şi că nu s-a ajuns la nicio concluzie, a precizat ECHA.
Decizia finală va fi luată de Comisia Europeană în urma avizului ştiinţific al comitetului de experţi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii clasifică atât etanolul, cât şi izopropanolul ca fiind sigure pentru igiena mâinilor.Caius Işfănescu, medic ortoped şi traumatolog, afirmă că fiecare kilogram pe care o persoană îl are în plus faţă de greutatea considerată ideală reprezintă o povară pentru coloana vertebrală, pentru glezne, dar mai ales pentru genunchi. Medicul subliniază că şi greutăţile cărate în mod frecvent şi pe acelaşi umăr, cum sunt ghiozdanele sau genţile de mari dimensiuni pe care le poartă elevii, creează, în timp, probleme în zona musculo-scheletală, potrivit News.ro.
Acasă Actualitate UE ia în considerare interzicerea utilizării etanolului în dezinfectantele pentru mâini din cauza...