Ajustarea contingentului de lucrători străini pentru 2026, în funcţie de cererea reală din piaţă şi introducerea unor mecanisme flexibile, reprezintă paşi esenţiali pentru menţinerea competitivităţii României şi continuitatea activităţilor economice, susţin reprezentanţii Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă din România (PIFMR).Conform unui comunicat, România se confruntă, în ultimii ani, cu un deficit structural de forţă de muncă, resimţit în toate sectoarele economice majore, de la construcţii şi transporturi, până la agricultură, servicii şi HoReCa, relatează Agerpres. „Într-un context în care migraţia externă, scăderea natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei active reduc tot mai mult resursa umană autohtonă, importul de lucrători din afara Uniunii Europene a devenit o necesitate economică, nu doar o soluţie temporară„, se menţionează în comunicat.
Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă din România subliniază faptul că, pentru anul 2026, cifrele actuale şi dinamica pieţei indică o nevoie mult mai mare de lucrători străini decât cea prevăzută în contingentul aprobat pentru 2025. Mai exact, România are nevoie de o abordare flexibilă şi adaptată realităţilor economice, care să permită completarea rapidă a deficitului de personal în caz de epuizare a contingentului. „Pentru anul 2025, Guvernul României a aprobat un contingent de 100.000 de lucrători străini, însă datele centralizate de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) arată că, până în prezent, au fost depuse peste 230.885 de cereri de avize de angajare, aproape triplu faţă de limita stabilită prin hotărâre de guvern. Până în luna octombrie 2025, IGI a emis 78.016 avize de muncă, restul cererilor fiind în aşteptare din lipsă de contingent sau din cauza întârzierilor generate de reanalizarea dosarelor respinse la începutul anului. Situaţia actuală a solicitărilor depuse la Inspectoratul General pentru Imigrări confirmă presiunea uriaşă asupra sistemului administrativ„, precizează sursa citată.
Potrivit răspunsului oficial emis de IGI către vicepreşedintele PIFM, Elena Panţiru, în prezent sunt active peste 230.895 de cereri de avize de angajare, alături de mii de alte solicitări pentru reînnoiri de permise de şedere, eliberări de certificate şi reîntregiri familiale.
Aceste date arată că volumul total de solicitări depăşeşte cu mult capacitatea actuală de procesare, evidenţiind nevoia urgentă de modernizare administrativă şi de extindere a contingentului anual, susţin reprezentanţii patronatului. „Forţa de muncă străină nu mai este o soluţie temporară, ci o realitate permanentă a economiei româneşti. Contingentul actual nu mai reflectă dinamica pieţei muncii şi limitează dezvoltarea companiilor care au nevoie urgentă de personal. România trebuie să adopte o politică de imigraţie de muncă predictibilă, flexibilă şi adaptată contextului actual”, a declarat Elena Panţiru, vicepreşedinte al Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă din România, citată în comunicat.
Conform PIFM, este esenţial ca procesul de recrutare internaţională să devină mai eficient şi mai predictibil
Elena Panţiru precizează că deficitul de personal se resimte în toate ramurile economiei, dar cele mai afectate rămân construcţiile şi infrastructura, industria alimentară şi HoReCa, agricultura, transporturile, logistica şi sectorul serviciilor de îngrijire şi asistenţă socială.
„Aceste domenii nu pot funcţiona fără aportul lucrătorilor străini, care au devenit o resursă esenţială pentru stabilitatea şi dezvoltarea economiei româneşti”, a adăugat vicepreşedinta patronatului.