N.Dumitrescu

Recent, prin intermediul unui comunicat de presă, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a informat instituțiile și autoritățile publice care au datorii fiscale neachitate până la data de 31 august 2025 că trebuie să își plătească aceste obligații.
Pe lista celor 51 de instituții menționate, șapte sunt din Prahova, respectiv: Spitalul de pneumoftiziologie Drajna, cu datorii în valoare de 836.547 de lei; Tribunalul Prahova – cu 422.736 de lei; Comuna Brebu – cu 294.509 lei; Comuna Adunați – cu 153.509 lei; Unitatea Medico -Socială Boldești-Scăeni – cu 142.029 de lei; Școala Gimnazială ”Sf. Vineri” Ploiești- cu 93.738 de lei; Unitatea Militară nr. 01090 – cu 59.976 de lei. Așa cum se menționează în comunicatul de presă, în conformitate cu prevederile fiscale în vigoare, ANAF are rolul de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor, inclusiv a instituțiilor publice, pentru plata impozitelor și a contribuțiilor sociale datorate. Astfel, precizându-se că, la data de 31 august 2025, suma totală a datoriilor fiscale restante ale instituțiilor și autorităților publice era de 582.901.355 lei, reprezentanții ANAF au precizat: ”Pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor instituțiilor și autorităților publice care înregistrează restanțe. Scopul acestor notificări este: informarea instituțiilor despre obligațiile restante; îndrumarea acestora către conformarea la plată; prezentarea posibilităților de a accesa facilități fiscale, în condițiile legii. Instituțiile și autoritățile publice pot solicita eșalonarea clasică a plății datoriilor, fără a fi necesară constituirea de garanții, datorită statutului lor juridic. ANAF subliniază că neachitarea datoriilor restante va duce la luarea măsurilor legale pentru recuperarea sumelor datorate”.