Judecătorii de la Tribunalul Prahova au admis, ieri, propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a primarului municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia poate fi contestată la instanţa superioară – Curtea de Apel Ploieşti – în termenul legal de 48 de ore de la comunicarea hotărârii.
La ieşirea din sediul Tribunalului Prahova, Iulian Bădescu a afirmat că este “incredibil ceea ce se întâmplă. Pe baza unei declaraţii, precum că aş fi primit 100.000 de euro, se consideră că am luat mită. Nu există nicio altă probă (…), este o justiţie sovietică, nu înţeleg de ce se întâmplă aşa ceva în România. Mai mult, eu, ca primar, sunt considerat pericol public iar în ceea ce priveşte abuzul în serviciu, este o acţiune care este începută de un an şi până acum nu s-a descoperit acest abuz în serviciu. Probabil că domnii procurorii pun presiune şi se aşteaptă ca eu să spun ceva despre cineva. Nu voi face aşa ceva”, a mai precizat edilul.
La puţin timp după aflarea deciziei judecătorilor de la Tribunalul Prahova, lui Iulian Bădescu i s-a făcut rău şi a fost nevoie de transportarea sa cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Înainte ca magistraţii să se pronunţe în privinţa cererii procurorilor de emitere a mandatului de arestare pe numele primarului Bădescu, avocatul acestuia, Tănase Plăiaşu, a declarat că denunţătorul în această cauză este patronul clubului de fotbal Petrolul, Daniel Capră, aceasta fiind singura probă la dosar, alături de declaraţiile de martor ale rudelor acestuia.