V. S.

Proiectul de extindere a cimitirului orașului Azuga intră în sfârșit pe un făgaș concret, după o lungă perioadă în care s-au tot căutat soluții. În ședința de miercuri, 8 octombrie, Consiliul Local Azuga a aprobat demararea procedurilor necesare pentru realizarea extinderii, un pas necesar pentru comunitatea locală.
Problema lipsei de spațiu în cimitirul actual este cunoscută de mai mulți ani, însă demersurile au fost îngreunate de lipsa unor terenuri care să respecte condițiile legale impuse pentru amenajarea cimitirelor, după cum afirmă primarul Adrian Purcaru.
Soluția a venit recent, printr-un gest al Casei Regale a României, care a acceptat transferul prin donație a unui teren de 5.200 mp, situat în apropierea cimitirului existent.
„Adresez mulțumiri reprezentanților Casei Regale a României pentru sprijinul acordat și pentru acceptarea donației acestui teren, esențial pentru comunitatea noastră”, a declarat primarul orașului Azuga.
În urma aprobării din Consiliul Local, urmează o serie de pași administrativi și tehnici, respectiv dezmembrarea și cadastrarea terenului; scoaterea din circuitul forestier (deși terenul nu are vegetație forestieră, este încadrat în această categorie); elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ); întocmirea proiectului tehnic de amenajare și, în final, realizarea propriu-zisă a lucrărilor (drum de acces, alei, împrejmuire etc.).
Primăria Azuga estimează că investiția va necesita alocări bugetare semnificative, însă autoritățile locale își exprimă încrederea că proiectul va fi dus la bun sfârșit.
„Este un obiectiv extrem de necesar pentru comunitatea noastră și am speranța că, prin implicare și responsabilitate, îl vom realiza”, a mai adăugat primarul Adrian Purcaru.

Sursa foto: Turea Alexandru Teodor