România ar putea interveni pentru a sprijini Republica Moldova în cazul unui atac militar din partea Rusiei, în baza noii legi a apărării naționale, care obligă statul român să protejeze cetățenii români aflați în afara granițelor, a declarat generalul Gheorghiță Vlad, Șeful Statului Major al Apărării, potrivit Mediafax.
Într-un interviu acordat Euronews, Gheorghiță Vlad a subliniat că „România are instrumentele politice, militare și diplomatice necesare pentru a sprijini Republica Moldova și, mai ales, pe cetățenii români din această țară în cazul unui conflict”. El a reiterat faptul că România sprijină deja dezvoltarea capacității de apărare a Armatei Naționale din Republica Moldova prin programe comune de instruire și asistență tehnică.
„Armata Română ajută deja Republica Moldova să-și dezvolte capacitatea defensivă. Avem multiple programe de instruire și dezvoltare a capabilităților. România rămâne un aliat fidel al Republicii Moldova și va interveni cu tot ce este necesar dacă va fi cazul”, a declarat șeful armatei române.
Potrivit președintei Maia Sandu, aproximativ un milion de cetățeni moldoveni au redobândit cetățenia română, ceea ce, în contextul legal actual, obligă România să intervină pentru a-i proteja în cazul unui conflict militar.
Generalul Gheorghiță Vlad a mai afirmat că, deși nu consideră iminent un atac militar direct al Rusiei asupra Moldovei, amenințările hibride provenite de la Moscova reprezintă un pericol real.
Noua lege a apărării, adoptată recent în România, este considerată de autorități un pas esențial pentru întărirea securității naționale și regionale, în contextul tensiunilor din Estul Europei.