Senatul a adoptat luni, în plen, cu amendamente, proiectul legii privind plata pensiilor private. Senatul a adoptat proiectul cu 82 de voturi „pentru” și 34 „împotrivă”. Au fost două abțineri, iar un senator nu a votat, potrivit Mediafax.Astfel, Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul care schimbă regulile de retragere a banilor din fondurile de pensii private.
În forma Guvernului, proiectul prevede, între altele, că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul 2 – pilonul obligatoriu administrat privat – vor primi iniţial doar 30% din sumă, iar plata pentru restul banilor va fi eşalonată pe opt ani. Acum, proiectul a fost adoptat cu următoarea excepție introdusă: bolnavii de cancer vor putea retrage întreaga sumă într-o singură tranșă, la cerere. Nicoleta Pauliuc – una dintre inițiatoarele acestui amendament- a precizat că măsura le permite bolnavilor de cancer să folosească banii atunci când au cea mai mare nevoie de ei.
Bolnavii de cancer pot primi, la cerere, 100% din banii acumulați în fondurile private de pensii
„În felul acesta, pentru a le crește calitatea vieții, își pot asigura cele mai bune tratamente și pot avea o șansă în plus să câștige lupta cu boala”, a transmis Nicoleta Pauliuc.
Proiectul de lege privind plata pensiilor private va intra în dezbatere și în Camerei Deputaţilor, ca for legislativ decizional.