În ultimii 20 de ani, numărul nașterilor din România a scăzut cu aproape o treime – de la 216.000 în anul 2004 la 149.000, anul trecut, potrivit Hotnews.
Un semnal de alarmă pe care statul român nu îl mai poate ignora, au transmis cei care au participat la masa rotundă „Natalitatea, încotro? Politici pentru viitor”, care spun că este nevoie de soluții concrete pentru familii și pentru cei care își doresc copii. În România, în anii 2023 și 2024 s-au înregistrat cele mai puține nașteri din ultima sută de ani. A fost al cincilea an la rând în care nașterile din România au continuat să scadă. Este nevoie de acces îmbunătățit la servicii medicale și tratamente moderne împotriva infertilității, campanii de conștientizare și programe naționale pentru sănătatea femeii și a copilului, dar și de implicarea companiilor private în susținerea angajaților lor, au atras atenția participanții la dezbaterea organizată de Comisia pentru sănătate și Subcomisia pentru populație și dezvoltare din Senat. „Cauzele scăderii natalității sunt multiple și pornesc atât de la realități economico-sociale, cât și de la probleme medicale”, spune Carmen Orban, senator PSD și președintele Subcomisiei pentru populație și dezvoltare din Senat. Ea propune ca, în perioada următoare, să fie pus pe hârtie un proiect legislativ care să sprijine familiile din România: „Îmi doresc să discutăm acest proiect, prin care și companiile angajatoare din România să fie stimulate să adopte măsuri efective și sporite pentru încurajarea mediului familial al angajaților proprii și a oportunității acestora de a deveni părinți.” Silvia Dinică, secretar de stat în Ministerul Muncii, își dorește crearea unui mediu flexibil, „care să permită femeilor să gestioneze programul familial, de la dusul la grădiniță până la preluarea copilului. De asemenea, trebuie să ne gândim cum putem facilita accesul mamelor la locuri de muncă mai bine plătite, ceea ce presupune pregătire profesională și oportunități de specializare”.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Muncii, în anul 2020, programele de formare profesională au oferit flexibilitate prin format hibrid: „Este important să păstrăm și să dezvoltăm această flexibilitate, astfel încât femeile care au avut copii la o vârstă tânără să poată reveni ulterior pe piața muncii în condiții de siguranță. Când oamenii se simt în siguranță, sănătoși și au serviciu ce le asigură condiții decente de viață, au curajul să aibă mai mulți copii.” „Natalitatea rămâne un subiect sensibil și important. România are nevoie de creștere demografică, însă aceasta nu se poate realiza prin constrângere sau presiune asupra femeilor. Respectarea drepturilor fundamentale, a integrității fizice și a autonomiei corporale este esențială”, a afirmat, la dezbatere, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
România a susținut financiar, în ultimii ani, cuplurile sau persoanele singure care se confruntă cu infertilitatea, prin Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creșterea natalității. În prezent, programul este oprit din lipsă de fonduri. Autoritățile susțin că fac eforturi pentru deblocarea lui.