România deţine în prezent cea mai ridicată rată de sărăcie materială şi socială severă din Uniunea Europeană, cu 17,2% din populaţie afectată, conform unui raport recent al Erste Bank, preluat de TVRInfo. Aceasta o plasează înaintea Bulgariei (16,6%) şi Greciei (14,0%). Deprivarea materială şi socială implică incapacitatea de a avea acces la bunuri, servicii sau activităţi considerate esenţiale pentru o viaţă decentă.
Pe segmentul copiilor, situaţia este şi mai gravă: în 2024, 33,8% dintre copiii români erau expuşi riscului de sărăcie sau excluziune socială, conform datelor Eurostat. În UE per total, procentajul copiilor sub 18 ani aflaţi în risc este de 24,2%. România a înregistrat totodată cea mai mare scădere între ani – circa 5,2 puncte procentuale – dar rămâne pe loc fruntaş la vulnerabilitate în rândul ţărilor UE.
În ceea ce priveşte populaţia generală, România a raportat o rată AROPE (riscul de sărăcie sau excluziune socială) de 27,9% în 2024. Aceasta înseamnă că peste un sfert din români sunt afectaţi de cel puţin unul dintre factorii de risc: venit sub prag, lipsă severă materială/socială sau gospodărie cu intensitate de lucru scăzută.
În comparaţie, ţări care se descurcă mult mai bine: Slovenia are o rată de 1,8% de deprivare materială şi socială severă, Croaţia – 2,0%, Polonia – 2,3%, Cehia – 2,5%. Aceasta subliniază un decalaj uriaş între statele cu performanţe ridicate şi România.
În plus, tinerii (15-29 ani) sunt o categorie deosebit de vulnerabilă: în 2024, rata de deprivare materială şi socială severă pentru această grupă de vârstă în UE este de 5,8%, dar în România cifra este mult mai mare – 14,7% dintre tineri suferă de condiţii de trai grav deficitare.
Există şi diferenţe regionale şi urbane/rurale semnificative: zonele rurale şi regiunile mai puţin dezvoltate (Sud-Est, Sud-Vest Oltenia) au rate estimate de 40–45% de risc de sărăcie sau excluziune, în timp ce regiunea Bucureşti-Ilfov are una dintre cele mai mici valori, în jur de 12,3%. (Aceste estimări provin din raportări preliminare şi sondaje pe regiune.)
Concluzie: România are provocări majore în ceea ce priveşte sărăcia – nu numai în privinţa procentelor pe segmentul general, ci mai ales în ceea ce priveşte copiii, tinerii şi locuitorii din zonele rurale. Chiar dacă există semne de îmbunătăţire (scăderi uşoare), decalajele faţă de ţările din Vestul UE rămân foarte mari. Politicile sociale, investiţiile regionale şi eficienţa transferurilor sociale sunt cruciale dacă România vrea să reducă aceste inegalităţi.
