F.T.

Polițiștii ploieșteni l-au reținut pe un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de furt, acesta urmând să fie prezentat ieri, 16 septembrie, unui procuror de caz, cu propunerea de luare a unei alte măsuri preventive.
Concret, după cum precizează IPJ Prahova, « persoana bănuită de comiterea faptei ar fi sustras un portofel ce aparținea unei alte persoane, fiind însă prinsă de către o patrulă de jandarmi aflată în misiune, pentru ca ulterior să fie predată polițiștilor, împreună cu bunul recuperat, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale care se impun».
În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cauză cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt.