Familia Mănescu- o nouă carte semnată de  prof. Traian D. Lazăr

Prof. dr. Polin ZORILĂ

Susținătoare a fenomenului cultural, Societatea Culturală „Ploiești-Mileniul III” ne surprinde cu o nouă lucrare- Familia Mănescu, redactată de prof. Traian D. Lazăr, scriitor și jurnalist consacrat, care însumează 279 pagini și este frumos ilustrată. Cu rigurozitate și profesionalism, autorul pune în temă cititorii cu aspecte relevante privind: membrii familiei, sursele documentare și sublinierile unui membru al familiei, domnul prof. univ. dr. ing. Bujor Mănescu.

În Introducere, autorul subliniază că istoria familiei Mănescu reprezintă o secțiune în istoria României, care intersectează straturile economic, social-politic și cultural. Bazat pe sursele documentare oferite de domnul Bujor Mănescu și pe cele de arhivă, autorul a reușit să realizeze o monografie a familiei, îmbinând expunerea narativă cu reproducerea, in extenso, a documentelor.

În capitolul “Săraci în La Belle Epoque”, autorul prezintă datele biografice ale soților Constantin și Păunica Mănescu, aspecte ale vieții de familie și implicarea acesteia în viața social-politică.

Constantin Mănescu (1882-1971) venise pe lume la București, ca fiu al lui Manea Mingoi, de fel din Rășinarii Sibiului și al Ecaterinei din Filiași. În continuare, sunt descrise parcursul educațional și profesional al acestuia, ca lucrător la București, Galați, Ploiești, Câmpina, Constanța, Brăila, precum și implicarea sa, ca discipol al lui Ștefan Gheorghiu, în problemele mișcării socialiste și muncitorești. La 5 februarie 1911, s-a căsătorit cu Păunica (Nica) Angelescu (1892-1962), care avea ascendenți pe linie paternă din Făgăraș, iar pe linie maternă din Banat. Aceasta i-a adus pe lume pe: Racovski (Cocu), în 1911 și Ion, în 1913.

Un capitol amplu, “Familia Mănescu în timp de război (1914-1922)”, prezintă alte greutăți cu care s-a confruntat această familie. La 9 august 1916, la Brăila, s-a născut cel de-al treilea fiu, Manea. Constantin a fost mobilizat, participând cu Regimentul 83 Infanterie la operațiunile militare. În timpul retragerii, cade prizonier la nemți. Se ascunde, o vreme, la Ploiești, după care este trimis de ocupanți la Câmpina, pentru repunerea în funcțiune a rafinăriei. În mai 1917, Nica și copiii revin la Ploiești. În anii ocupației germane, Constantin Mănescu s-a implicat în mișcarea de rezistență, fiind închis. În 1918, acesta s-a implicat în înființarea secțiunii locale a Partidului Socialist, fiind învestit secretar al comisiei locale a sindicatelor. După declanșarea grevei din 14 decembrie 1918, a fost închis, până în 1919, la Galați și la Văcărești. În 1919, s-a născut cel de-al patrulea copil, Lenin (Lencu). În iulie 1919, Constantin a fost arestat și închis la Galați, de unde evadează, ajungând în Turcia, apoi la Paris. Revine în țară, fiind închis la Galați, din iulie până în octombrie 1920, când se implică în organizarea grevei generale. În mai 1921, Constantin participă la Congresul Partidului Socialist, votând pentru transformarea sa în Partidul Socialist Comunist și afilierea la Internaționala a III-a. A fost închis la Văcărești, unde a rămas până în iunie 1922. După revenirea la Ploiești, a fost ales în fruntea comitetului Secțiunii Ploiești  a Partidului Socialist Comunist. În octombrie 1922, s-a implicat în organizarea Congresului al II-lea, de la Ploiești, care a adoptat programul și denumirea de Partidul Comunist din România.

În capitolul  “Beneficiarii păcii și democrației (1922-1938)”, autorul prezintă situația familiei în perioada interbelică și implicarea sa în viața politică. Constantin Mănescu a lucrat la Societatea „Unirea” și la Industria Română de Petrol Moreni (1923-1932), apoi la Rafinăria Noris din Ploiești. Soția sa, Nica,i-a fost alături pentru asigurarea unui trai decent și educarea copiilor. Pe plan social-politic, Constantin a militat pentru unificarea mișcării sindicale și s-a distanțat de disputele pentru putere din P.C.d.R., fiind un adept al tacticii legale. Acesta a activat în Partidul Socialist al Muncitorilor, redenumit Partidul Socialist Unitar, din care s-a retras în 1933. Spre finalul perioadei, s-a apropiat de Frontul Popular Antifascist și de Blocul Democratic, fiind președinte al secțiunii Ploiești. Constantin Mănescu era, după cum scria „Virtutea, „cap luminat, cu adâncă pătrundere în idealul socialismului, vajnic luptător pentru înălțarea mișcării sindicale a muncitorimii din toate breslele”. Fiul cel mare, Cocu, a ajuns conducător al tineretului comunist din Ploiești. Manea, care a urmat  cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale mdin București, s-a orientat spre Frontul Studențesc Democrat, mișcare democratică și antifascistă. La data de 1 septembrie 1931, a venit pe lume, la Savropoleos, Gabriel (Bujor), mezinul familiei.

Mai departe, în capitolul “În vremuri dictatoriale. Victime ale dictaturii regale (1938-1940) și militare (1940-1944)”, sunt prezentate alte evenimentele dramatice din viața

familiei. Constantin pierde treptat rolul în mișcarea sindicală, fiind internat, în 1940-1941, în lagărele de la Caracal și Târgu Jiu. Apoi, a fost nevoit să plece, cu domiciliu forțat, la

București. Confruntată cu greutăți, Nica se va muta cu copiii la București, unde soțul său găsise de lucru la o făbricuță din Ferentari. Fiul cel mare, Cocu, a fost închis pentru activitate comunistă, în perioada 1939-1944, la Doftana, Caransebeș și

Târgu Jiu. În închisoare, l-a cunoscut pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, împreună cu care a evadat,  la 12/13 august 1944, din lagărul de la Târgu Jiu. Manea finalizase studiile în 1940, devenind asistent onorific  al profesorului Paul Horia Suciu. Apoi, s-a căsătorit cu Constanța IoanaRuptoreanu, care l-a adus pe lume la Târgu Jiu, la 13 august 1943, pe Paul Mănescu. Acuzat că era membru al Uniunii Patrioților, Manea  a fost arestat, din octombrie-noiembrie 1943 până în februarie 1944. Lencu finalizează liceul și

devine, în 1939, student la Academia Comercială din București. Fiul cel mic, Gabriel (Bujor), urmează Școala Primară Nr. 13 de Băieți din Ploiești și urmează familia în peregrinările ei. În următorul capitol, “În elita epocii. În timpul ocupației străine (1944-1947). Beneficiari ai dictaturii proletariatului (1948-1965) și ai socialismului democratic (1965-1989)”, autorul prezintă situația familiei Mănescu și ascensinea politică a membrilor acesteia. Constantin Mănescu revine la Ploiești, unde reia munca în industria petrolului, ca șef al Atelierelor Centrale de la Rafinăria „Unirea”. Se înscrie în P.C.R., în 1945, devine secretar al Organizației Sindicale Uniunea Petrol și Gaze cu sediul la Ploiești ș ieste ales în Parlament, la alegerile din 19 noiembrie 1946, pe lista Blocului Partidelor Democratice.Participă, în februarie 1948, la Congresul de constituire a Partidului Muncitoresc Român, din care va fi exclus în 1953. Va fi reabilitat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1956. La 4 decembrie 1962, soția sa, Nica, a încetat din viață, fiind înmormântată la Cimitirul Bolovani. Membrii familiei Mănescu s-au adaptat noilor realități, și-au valorificat calitățile individuale, ajungând în elita societății. Fiul cel mare, Cocu, avansat locotenent-colonel și transferat la Departamentul Securității Statului, a încetat din viață în 1957.

Manea a devenit cadru universitar și om politic marcant la București. A fost, pe rând, asistent, conferențiar și profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, până în 1990. A elaborat primul tratat de cibernetică din România, în 1970 și a fost ales, în 1974, membru titular al Academiei Române. A fost promovat în diverse funcții de partid și de stat, fiind desemnat președinte al Consiliului de Stat (primministru), în perioada 1975-1979. Revine în prim planul vieții politice în 1983, ca vicepreședinte al Consiliului de Stat și membru al Biroului Executiv al Comitetului Central al P.C.R. Peste câțiva ani, în 1988, decesul fiului său Paul, directorul Combinatului Petrochimic Brazi, cauzat de un incendiu, a întristat familia Mănescu. Penultimul fiu, Lencu, și-a finalizat studiile la Academia Comercială și va funcționa la Direcția Centrală de Statistică, ca director al Direcției  Farmaceutice din Ministerul Sănătății și ca reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății. Acesta a decedat în anul 1991. Fiul cel mic, Gabriel (Bujor), a susținut doctoratul, în 1958, la Academia Agricolă din Moscova și a devenit, în 1971, doctor-docent în științe la Institutul Agronomic. A avut o activitate didactică deosebită, în calitate de conferențiar, profesor universitar, șef de catedră la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” și la Academia de Științe Economice, unde a profesat până în anul 2001.

Ultimul capitol, “Elita decăzută (după 1989)”, prezintă situația dificilă în care s-a aflat Manea Mănescu după evenimentele din 1989. Arestat în 1990 și judecat în procesul celor patru, acesta a fost pus în libertate, în 1993, de Curtea Supremă de Justiție în urma unui recurs extraordinar. Deși i s-a retras titlul de membru al Academiei Române, acesta a continuat să se bucure de susținerea cercurilor științifice internaționale. A trecut la cele veșnice la 28 februarie 2009, fiind înhumat la Cimitirul Belu din București.

Cartea de față, Familia Mănescu, pe care ne-o propune prof. Traian D. Lazăr, vine să completeze tabloul familiei Mănescu și să-i îndemne pe cititori la lectură, la reflecție și, de ce nu, să încerce sărealizeze istoricul altor familii ploieștene, ca parte a istoriei locale și naționale.

*Lansarea cărții va avea loc miercuri, 17 septembrie a.c., cu începere de la ora 11,00, la Sala de lectură ”Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga”,  în prezența președintelui Societății Cultural-Istorice ”Ploiești-Mileniul III”, ing. Constantin Trestioreanu, a profesorului Traian D. Lazăr și   a profesorului dr. Polin Zorilă.  Anunțata prezență  a profesorului universitar ing. Bujor Mănescu- unul dintre cei  cinci fii ai lui Constantin Mănescu-  dă o încărcătură cu totul  specială  evenimentului de lansare a noii apariții editoriale, cu atât  mai mult cu cât, chiar în acea zi, acesta va împlini venerabila vârstă de 94 de ani.