V. Stoica
Consilierii județeni au aprobat, săptămâna trecută, proiectul de hotărâre inițiat de președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu, privind participarea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești la Programul Național de Screening pentru depistarea cancerului de sân: Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces (DARIA). Decizia marchează un pas important în consolidarea serviciilor medicale preventive din județ, în special pentru femeile care fac parte din grupuri vulnerabile sau cu acces limitat la îngrijiri medicale.
Programul național va fi implementat printr-un parteneriat amplu, condus de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, și va reuni instituții medicale de referință, universități, ONG-uri și autorități din domeniul sănătății publice. Scopul său este clar: depistarea precoce a cancerului de sân prin screening gratuit, alături de activități de informare, consiliere și mobilizare a femeilor aflate la risc. La nivelul județului Prahova, Spitalul Județean de Urgență Ploiești va juca un rol esențial, punând la dispoziție personal medical specializat și infrastructura necesare pentru realizarea testărilor.
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei, iar șansele de vindecare cresc considerabil atunci când este depistat în stadii incipiente. Screeningul nu doar că salvează vieți, dar reduce și costurile pe termen lung ale tratamentului, permițând intervenții mai puțin invazive și mai eficiente.
Prin proiectul DARIA, femeile din medii dezavantajate socio-economic, care altfel nu ar fi avut posibilitatea să beneficieze de aceste investigații, vor avea acum acces gratuit la servicii de prevenție și diagnostic precoce.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 62,03 milioane euro, iar pentru Spitalul Județean de Urgență Ploiești bugetul alocat este de 18,74 milioane lei (inclusiv TVA). Contribuția proprie a spitalului, acoperită din bugetul Județului Prahova, va fi de 374.987 lei. Această investiție reprezintă nu doar o cofinanțare, ci un angajament ferm al autorităților locale față de sănătatea femeilor din județ.
Adoptarea hotărârii Consiliului Județean deschide calea către implementarea unui program esențial pentru comunitate. Prin implicarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești, femeile din Prahova vor avea șansa de a beneficia de testări gratuite, consiliere și suport medical specializat, toate cu scopul de a depista din timp o boală care, tratată precoce, poate fi învinsă.