Luiza Rădulescu Pintilie

 

Din ce în ce mai multe, premiile și întâlnirile  internaționale cu publicul ale  celei dintâi pelicule cinematografice românești dedicate marelui muzician  George Enescu vin să valideze-  și nu doar numericește, ci mai ales prin semnificația de apreciere pe care o reprezintă- valoarea, viziunea, curajul acelora care și-au asumat răspunderea de a aduce pe marele ecran ceva din destinul enescian, în împletirea lui artistică și umană, romantică și tragică, strălucitoare până la genialitatea recunoscută la nivel mondial și umbrele propriilor suferințe lăuntrice.

Cele mai recente  asemenea reconfirmări vin, aproape concomitent, dinspre ediția din septembrie a competiției internaționale Accolade Global Film Competition din Statele Unite-  în cadrul căreia producția românească a fost distinsă cu patru premii de excelență , precum și din Italia, unde, chiar aseară- joi, 11 septembrie a.c.,  la Institutul Francez din Roma a  fost programată o proiecție îndelung apreciată, în prezența unui public numeros și a Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Italiană, în Republica Malta și în Republica San Marino, Excelența sa doamna  Gabriela Dancău, precum și a regizorului filmului-Toma Enache și a  producătoarei executive Martha Maria Mocanu (în foto).

Astfel,  cu cele 4  noi premii  intrate în palmares  (Award of Excellence Special Mention – Film de lungmetraj , una dintre cele mai înalte distincții ale competiției; Award of Excellence – Actor în rol principal: Mircea Dragoman, în rolul lui George Enescu;Award of Excellence – Actriță în rol principal: Theodora Sandu , în rolul Principesei Maria Cantacuzino și Award of Excellence – Regie: Toma Enache), filmul  „Enescu, jupuit de viu”  numără deja peste 50 de distincții câștigate în competiții din întreaga lume, organizatorii  Accolade Global Film Competition din Statele Unite evidențiind ” profunzimea artistică, creativitatea unică și forța interpretărilor actoricești”, dovadă că a fost selectat dintre mii de producții internaționale, într-o competiție care a premiat, de-a lungul timpului, regizori și actori distinși cu  Oscar, Emmy și BAFTA.

La rândul său, pasionată de diplomația culturală pe care o consideră -potrivit unei  prezentări  a  profilului său diplomatic – ” o fereastră deschisă spre o cunoaștere reciprocă, constituind fundamentul celorlalte contacte și acțiuni diplomatice”,  distinsa doamnă ambasador Gabriela Dancău a notat, într-o postare pe facebook, referindu-se la evenimentul de aseară, că acesta ”a  confirmat fascinația pe care personalitatea lui George Enescu o exercită asupra publicului european și forța de dialog cultural pe care România și Italia o pot construi prin intermediul limbajului universal al muzicii și al cinematografiei.(…)Muzica sa, în același timp românească și universală, continuă să emoționeze, invitându-ne la reflecție și la descoperirea unei profunzimi artistice care nu se epuizează niciodată”.

Fără îndoială că  asemenea noi și frumoase recunoașteri, venite   atât din lumea de specialitate a cinematografiei modiale, a diplomației care evidențiază încă o dată forța nemărginită a muzicii, universalitatea și  înțelegerea ei fără de granițe și deopotrivă a publicului, ”judecătorul” suprem al emoțiilor și  al trăirilor de care se lasă sau nu  atins, îndreptățesc meritate aprecieri pentru reușita regizorului Toma Enache, a corpului actoricesc, a echipei de producție, a tuturor acelora care au făcut posibil ca o producție independentă, nefinanțată de stat, să poată fi realizată. Cu atât mai mult cu  cât, personal, îmi îngădui să mai adaug o nuanțare  a  reușitei realizării acestui film , dar și a aceleia a promovării lui, a deschiderii cât mai multor culoare pentru întâlnirea lui cu publicul ,așa cum s-a întâmplat la Institutul Francez din Roma. Și  am să încep prin a  spune că nu e mult timp de când, în preajma datei de 19 august – ziua de naștere a lui George Enescu-, am văzut, cu mare mâhnire,    câteva imagini  înregistrate care evidențiau că  pe piatra de mormânt sub care își  poartă veșnicia cel mai mare muzician român al secolului al XX-lea, compozitor, pianist, violonist și dirijor de renume internațional, autor al „Rapsodiilor române” și al capodoperei „Oedipe,   în cimitirul Pere-Lachaise din Paris, Franța, numele său se pierde sub trecerea timpului, literele fiind , în acest an în care s-au împlinit  70 de ani de la stingerea sa din viață, aproape șterse.  De aceea  cred că rescrierea numelui său  direct în inimi și în conștiințe, așa cum reușește  să facă acest film, devine cu atât mai meritorie. Sigur că m-a emoționat să aflu ulterior    gestul admirabil al unei profesoare românce de pian, stabilită la Paris, și să o văd, în câteva cadre de asemenea înregistrate, cum, exact în ziua de 19 august a.c. , a pus o plăcuță nouă  la mormântului lui George Enescu, plătită din propriii bani, însoțind-o  de o panglică tricoloră și ștergând astfel puțin din uitarea și abandonarea   aceluia care își doarme somnul de veci în Cimitirul Pere-Lachaise din Paris- un reper mondial care  adăpostește mormintele unor mari personalități, precum Frederic Chopin, Maria Callas, Edith Piaf, Marcel Proust, Honore de Balzac și Moliere. Dar cu atât mai mult vreau să cred că succesul acestui film  înseamnă, dincolo de succesele lui cinematografice, și o simbolică reînviere a ceea ce a reprezentat și se cuvine să reprezinte George Enescu pentru  țara noastră  și  pentru universalitate.