F.T.
Potrivit unei informări a Muzeului Cinegetic Posada, a fost deschisă oficial expoziţia dedicată celor mai valoroase trofee din colecţie, aceasta aflându-se la parterul clădirii.
Expoziţia reunește trofee apreciate la nivel național și internațional, cum ar fi: Actualul record național la trofeu de cerb carpatin ( vânat la Fâncel, Mureș, în anul 2003); fostul record național la cerb carpatin (Soveja, Vrancea – 1980); Trofeu craniu de urs ( locul III mondial, vânat la Colibița,Bistriţa-Năsăud, în anul 1994); trofeu colți de mistreț (record Național Ciornuleasa, Călărași – 1978); replică trofeu capră neagră (locul I mondial – Munții Făgăraș, 1934).
«Exponatele sunt piese unice, ce spun povestea unei tradiții cinegetice remarcabile și pun în valoare patrimoniul natural al României», mai precizează reprezentanţii Muzeului Cinegetic Posada.