România va trebui să deconteze tratamentele medicale primite de asiguraţi în străinătate, chiar dacă recomandarea vine de la un medic din privat. Este decizia Curţii Europene de Justiţie, sesizată de instanţa supremă din România, după ce un bărbat din Mureş a dat statul în judecată pentru că nu i-a decontat o operaţie făcută în 2018 în Germania, pe motiv că medicul lui nu era angajat la stat, potrivit TVRInfo. Instanța europeană cere şi un mod mult mai transparent de calcul al sumelor rambursate şi mai putină birocraţie.
Dreptul la sănătate și la servicii medicale nu trebuie să fie îngrădit în niciun fel, spun avocaţii, iar decizia Curţii Europene de Justiţie respectă atât drepturile din Constituţie, cât şi practicile Uniunii Europene.
Cătălin Crăciunescu, avocat, a declarant: “Prin obligarea fără niciun fel de temei juridic cum s-a și dovedit ca pacienții cu probleme care puteau fi tratate în străinătate să fie trimiși acolo doar de către medici din sistemul public, însemna practic o îngrădire la acces la sistemul public de sănătate și la tratament medical atât de necesar”.
Şi reprezentanţii pacienţilor consideră acest moment unul de referinţă.
Radu Gănescu, preşedinte al Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, a declarant la rândul său: “Nu trebuie să continuăm cu astfel de sisteme prin care pacienții să nu primească rambursarea serviciilor medicale atunci când statul și instituțiile publice nu pot asigura astfel de servicii”. Deciziile instanțelor mai arată că stabilirea cuantumului de rambursare trebuie să se bazeze pe criterii obiective, nediscriminatorii şi transparente.
Curtea Europeană obligă astfel statul român să modifice legislaţia și să stabilească proceduri mai simple.
Potrivit CNAS, acum autorizaţia rambursării sau decontării tratamentelor în alt stat al UE se acordă doar dacă persoana asigurată nu poate primi in țară un astfel de tratament, într-un termen justificat din punct de vedere medical.
In plus, e nevoie de o evaluare a unui cadru medical care are contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Potrivit CNAS, anul trecut au fost aproape 700 de cereri, dintre care 657 au fost aprobate. Cele mai multe, pentru boli ale sistemului circulator, urmate de afectiuni oncologice şi pediatrice.
Până acum, nici CNAS, nici Ministerul Sănătăţii nu au explicat cum va fi pusă în practică această decizie, potrivit TVRInfo.
Acasă Actualitate Credem că vă interesează/Tratamentul în străinătate, decontat şi dacă e recomandat de...