N.D.
În ședința Consiliului Local Ploiești din data de 5 septembrie a.c., ce a avut caracter extraordinar, două proiecte care au fost aprobate au vizat și serviciile facturate de operatorul de termoficare – Termo Ploiești.
Concret, în cazul primului proiect adoptat, unul dintre cei doi viceprimari ai municipiului, Alexandru Săraru (în foto, la masa de consiliu, primul din dreapta), a fost mandatat de către Consiliul Local Ploiești sa întreprindă toate demersurile legale necesare în vederea notificării Consiliului Concurenței, respectiv a Comisiei Europene, pentru suplimentarea ajutorului de stat destinat acoperirii diferenței dintre prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice și prețul local al energiei termice facturate populației.
Inițiator al proiectului a fost chiar viceprimarul Alexandru Săraru, acesta invocând necesitatea identificării unor surse de finanțare suplimentare pentru acoperirea subvențiilor la energie termică pentru populație, doar Consiliul Concurenței fiind autoritatea competentă pentru inițierea unor demersuri în acest sens către Comisia Europeană. ”Adoptarea acestui proiect reprezintă o obligație de responsabilitate publică, în interesul ploieștenilor, pentru a evita ca tariful de 350 lei/Gcal să fie suportat integral în sezonul rece 2025-2026”, se precizează în expunerea de motive ce a însoțit această inițiativă, în condițiile în care se dorește scăderea tarifului la gicacalorie pentru populație la valoarea de 250 lei fără TVA, demers inițiat de Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova. Iar cel de-al doilea proiect care, de asemenea, a fost votat, a vizat aprobarea procedurii de eșalonare a debitelor datorate de către municipalitate către S.C. Termo Ploiești S.R.L. Astfel, s-a hotărât eșalonarea la plată, începând cu această lună, septembrie, a sumei de 31.278.785,87 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și facturate de către operatorul de termoficare.