FC Botoşani – Petrolul, astăzi, ora 20,30
Petrolul merge la Botoşani, pentru meciul din etapa a 19-a, de pe poziţia echipei din România care nu a pierdut niciun joc susţinut pe teren străin! De altfel, singura grupare din Liga I cu acest palmares (neînvinsă în deplasare), echipa ploieşteană are 5 victorii şi 3 egaluri în cele 8 meciuri jucate „afară”, unde a primit doar 3 goluri, defensiva ploieşteană stând mult mai bine în aceste meciuri decât în cele jucate pe teren propriu, unde are 8 „boabe” primite şi două înfrângeri contabilizate.
Va fi greu la Botoşani, dar nu imposibil de obţinut încă un rezultat bun, singurele probleme pentru Rednic fiind absenţa “regizorului” din teren – Filipe Teixeira, incertitudinea privind rezolvarea dreptului de joc pentru noua achiziţie Vasilache şi, încă, problemele cu “vârful de careu”, în condiţiile în care Tamuz este accidentat, iar Tchite nu face parte din lot.
Foarte probabil vom avea parte de un meci “închis”, cu puţine ocazii de poartă, nici echipa din Botoşani neexcelând deloc la capitolul “atac”.
De remarcat şi schimbările faţă de ceea ce a fost în tur, când Petrolul a obţinut una dintre cele mai clare victorii din acest campionat , scor 4-1. Astfel, niciunul dintre marcatorii de atunci (Mutu – o dublă, Tamuz şi Albin) nu mai sunt pe teren acum!

35 de lei – cel mai ieftin bilet pentru semifinală

Săptămâna viitoare, foarte probabil, Petrolul va juca, din nou, “cu casa închisă” un meci pe “Ilie Oană”, manşa tur din semifinalele Cupei României, cu Steaua (sau FCSB), fiind aşteptată cu real interes de fani. Clubul Petrolul Ploieşti a pus în vânzare, de ieri, biletele pentru acest joc, care se va disputa joi – 5 martie, de la ora 21,30, în condiţiile în care cele două peluze vor fi închise, cel mai ieftin tichet fiind la tribuna a II-a, unde va costa 35 de lei. La Tribuna I un tichet costă 45 de lei (în acest sector vor primi bilete, gratuit, şi abonaţii de la cele două peluze), iar la Tribuna 0, un tichet se vinde cu 75 de lei. Returul semifinalei de Cupă va avea loc la 2 aprilie, la Bucureşti, dubla dintre Petrolul şi Steaua fiind considerată una cu “grad ridicat de risc”.