F. T.
În contextual Campaniei naționale de prevenire a corupției intitulată „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva”, ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Prahova au desfășurat mai multe activităţi într-un complex comercial din Ploieşti, acestea având drept scop promovarea integrității în rândul cetățenilor.
Astfel, potrivit unui comunicatat al DGA – Prahova, „scopul activității derulate a fost de informare despre consecințele implicării în fapte de corupție, competențele instituționale ale instituţiei precum și modalitățile legale de sesizare a unor astfel de fapte.
Totodată, au fost distribuite materiale preventive, menite să popularizeze sistemul telefonic Call-center 0800.806.806 și a fost transmis mesajul referitor la rolul pe care Direcția îl are, de 20 de ani, în promovarea integrității, subliniind importanța sprijinului acordat de cetățeni în diminuarea fenomenului”.
De asemenea, DGA – Serviciul Judeţean Prahova reaminteşte cetăţenilor că au posibilitatea de a sesiza faptele de corupție la numărul de telefon 0244/529.654, la adresa de e-mail prahova.dga@mai.gov sau direct la sediul instituțíe din municipiul Ploiești, str. Gheorghe Doja, nr.119, județul Prahova.