Vor fi judecate numai „urgențele”
F. T.
Magistrații prahoveni s-au raliat protestelor declanșate la nivelul altor instanțe judecătorești din țară, astfel că, începând de ieri, 27 august a.c., și-au suspendat activitatea.
Judecătorii solicită, potrivit unui comunicat al Curții de Apel Ploiești, „retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor; încetarea campaniei agresive împotriva autorității judecătorești, exercitată de către reprezentanţii puterii executive şi puterii legislative, campanie ce afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o just iţie independentă”.
Tot în comunicatul amintit se mai menționează faptul că nu fac obiectul suspendării activității dosarele ce nu suportă amânare, respectiv „judecarea cauzelor la Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ce au ca obiect măsurile preventive privative de libertate, precum și cauzele date în competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi; cauzele ce au ca obiect ordonanţa preşedinţială – la Secția I Civilă; ordonanţa preşedinţială – fond și suspendarea actelor administrative – la Secția de contencios administrativ și fiscal”.
Tot începând de ieri, și instanțele ierarhic inferioare – Tribunalul Prahova și judecătoriile arondate – și-au suspendat activitățile, cu excepția dosarelor ce intră în competența acestora, dar nu suportă amânare, respectiv emiterea ordinului de protecție, internarea medicală nevoluntară, cauzele pentru minori și familie etc.
„Facem precizarea că judecătorii îşi vor îndeplini atribuţiile administrative, cele privind motivarea hotărârilor, efectuarea procedurilor de verificare şi regularizare a cererilor, studiul individual şi formarea profesională
continuă, precum şi alte atribuţii legale şi regulamentare (cu excepţia judecării cauzelor, în afara cazurilor menţionate anterior)”, se mai menționează în comunicatul Curții de Apel Ploiești.
Măsura a fost adoptată ca urmare a Adunărilor generale ale judecătorilor din cadrul instanțelor, care a avut loc în data 26 august a.c.