George Marin
Desigur aparatul cu Raze Pix a lăsat deoparte orice altă variantă de radiografie când l-a văzut pe Gicu Grozav în postura de jucător „număr 10”, cum se numește acum, sau în rol de conducător de joc, denumirea de pe vremuri, deși pe foaia jocului editată de LPF el era trecut atacant stânga într-o formulă 1-4-3-3. În fapt, Petrolul a propus un obișnuit, pentru echipă, 1-4-1-4-1, în care Gicu ar fi trebuit să fie un pasator pentru atacantul Doumtsios, văduvit de mingi utilizabile în meciurile trecute, deși ambiția lui îl face să se agite vârtos în încercarea de a marca. Dar fără baloane… În fine, mai rămâne discuția dacă desemnarea noii poziții a căpitanului echipei ploieștene a fost din dorința de a surprinde adversarul, din recunoașterea faptului că orice vârf de atac este steril fără cel puțin un pasator care să îi adreseze mingi fructificabile, sau a fost făcută dintr-o nesiguranță asupra posibilităților echipei, ori, pur și simplu, a fost o încercare de a maximiza alocarea resurselor echipei, resurse care – să nu ascundem elefantul după cireș! – sunt mai firave decât în oricare dintre anii de la revenirea Petrolului pe prima scenă a fotbalului românesc.
Dar nici în acest meci, Doumtsios nu a beneficiat de mingi utile pentru a fi transformate în gol. Nici de la Gicu Grozav, nici de la altcineva. De la Gicu Grozav în special, considerând noua sa poziție. Și asta nu s-a întâmplat nu neapărat din cauza căpitanului petrolist care a demonstrat, dacă mai era nevoie, că știe jocul, că „vede” spațiile libere și face mingea să circule repede, uneori fără preluare, că are dribling, că are experiență în poziționare și că poate face și sprinturi pentru a câștiga posesia unor mingi rătăcite în zone libere de jucători, că are dispoziție la efort, chiar dacă este cu intermitență, că este capabil să facă și presing în timpul construcției adverse. Cu toate acestea, până în minutul 35, Gicu nu trimisese nicio pasă către Doumtsios. Abia atunci a procedat la o deviere cu capul, dar mingea nu a ajuns la atacantul grec. Și asta pentru că Mirel Rădoi l-a sacrificat pe Anzor Mekvabishvili ca paznic cvasipermanent la Gicu Grozav, deși gruzinul a jucat mai avântat în etapele anterioare. Plus că Grozav ar fi trebuit să conlucreze cu o linie de mijloc mult mai vioaie, în care doar finlandezul Jyry s-a remarcat printr-o risipă de efort, nu întotdeauna rațională.
Grozav nu a mai apucat să trimită vreo pasă către Doumtsios deoarece el a revenit pe postul său obișnuit, cel de mijlocaș stânga (min. 46). Nici această poziție nu a rămas definitivă pentru că, odată cu intrarea lui Baiano, Grozav a trecut într-o poziție de atacant stânga, uneori pe aceeași linie cu Doumtsios, uneori puțin în spatele acestuia. Grozav și-a încheiat cercul permutărilor cu revenirea în centru, în spatele vârfului de atac odată cu schimbarea lui Doumtsios cu Chică-Roșă, dar într-o așezare care aducea mai mult a 1-5-3-2, Grozav fiind unul dintre acei „2” (min. 80). În această ultimă perioadă am remarcat doar o lansare prea lungă pentru noul vârf de atac (min. 84). Însă, odată cu intrarea celor care fac parte din „artileria grea” a oltenilor (min. 60), cei care au definitivat soarta partidei, mingile către Gicu Grozav au fost din ce în ce mai puține ca număr. Și atunci, cu ce să joci?
Mai este de făcut o remarcă. Pare cam mare numărul paselor greșite, mai ales în dreptul unui jucător recunoscut ca posedând o tehnică excelentă. Ei bine, unele pase nu au fost înțelese de coechipieri, unele au fost devieri ale degajărilor portarului Bălbărău, iar câteva au fost încercări de pase decisive, dar eșuate, din păcate, în ghetele adversarilor.
Din toate cele ce aparatul cu Raze Pix a surprins pe placa radiografică a răzbit concluzia că degeaba demonstrezi polivalență dacă restul sistemului nu ajută, nu participă, nu constituie un mecanism rodat. Altfel, totul seamănă cu școala românească: un elev trebuie să știe de toate, dar de excelat, nu excela.
