Luiza Rădulescu Pintilie
Se simt plutind în aer miresme de întomnare
Îmbrățișând candid tot ce-ntâlnesc în cale,
Un trist și ultim surâs peste-ale trandafirilor petale
Zbor de cocori îndepărtându-se în zare
Și-un vals duios înfiripat printre frunzare.
Se simt plutind în aer miresme de întomnare,
Trecând peste copaci și tufe încă-n floare,
Pășind agale, ca o legănare,
Șoptind ușor, ca o chemare
Adâncă, nedeslușită și tulburătoare.
Rămâne tot mai mult în urmă această vară
Și lasă drum deschis spre-o nouă toamnă.
Grăbit, ne cere timpul a lui vamă,
Ne poleiește inima-n aramă
Le pune și- amintirilor năframă.
Aduce vântul miresme de întomnare,
Purtându-le pe corzi bătrâne de chitare
Să plângă amare clipe, a iertare,
Să ierte deziluzii, a uitare,
Să uite amăgirile înșelătoare,
Să facă un drumeag înspre visare
Și-o cărăruie măcar spre fericire,
Împodobită cu -ale trandafirilor petale,
Și floricele mici, de tămâioare,
Cu zborul de cocori îndepărtându-se în zare
Și-un vals duios înfiripat prin ruginii frunzare.
