Petrolul a mers în Bănie cu speranțe mari, dar n-a putut să obțină un rezultat pozitiv în fața echipei care face legea în Superliga, în acest moment. Echilibrul a persistat până spre final, însă s-a rupt după ce, de pe banca gazdelor, au început să vină jucătorii „de Europa”, Universitatea impunându-se cu 2-0.
Până cu un sfert de oră înainte de finalul partidei de la Craiova, trupa lui Liviu Ciobotariu își confirmase statutul de lideră a ierarhiei celor mai bune defensive din campionat și reușise să-și atingă primul obiectiv, acela de a închide culoarele către buturile apărate de către Bălbărău. N-a lipsit mult să vină și bonusul ofensiv, în prima repriză, dar Roche (33) a avut ghinion, atunci când, după un corner, a trimis balonul, cu capul, în transversala porții lui Silviu Lung Jr.!
Craiova, nu foarte fioroasă în prima oră a confruntării, și-a arătat forța pe final, după ce Mirel Rădoi a apelat și la jucătorii care duc greul campaniei europene în care sunt angrenați „juveții”. Iar defensiva „galben-albaștrilor” s-a prăbușit în minutul 75, după ce Fl. Ștefan a pătruns pe stânga și a „întors” balonul pentru reluarea decisivă a lui Crețu, complet nemarcat în mijlocul suprafeței de pedeapsă petrolistă! Cinci minute mai târziu, rămas doar cu Bălbărău față în față la o acțiune în partea stângă, Bairam a rezolvat definitiv meciul, iar Universitatea a bifat, astfel, cel de-al șaselea succes stagional, bilanț cu care conduce confortabil în ierarhia primului eșalon.
Petrolul, în schimb, rămâne doar cu șase puncte după șapte etape, și cu o perspectiva unei săptămâni dificile, cu deplasările de la Iași (miercuri, ora 19.00, Cupa României) și, mai apoi, Constanța (luni, ora 21.00).
Momentul actual nu pare a fi deloc prielnic…
Foto: Răzvan Păsărică
Universitatea Craiova – FC Petrolul 2-0 (0-0)
Marcatori: Crețu (75), Bairam (80).
Universitatea: S. Lung Jr. (cpt) – M. Rădulescu (68 Barbu), Mogoș, Stevanovic, Fl. Ștefan – Crețu, Mekvabishvili, Cicâldău (61 Mora) – Houri (82 Screciu), Nsimba (68 Al Hamlawi), Băsceanu (61 Bairam). Antrenor: Mirel Rădoi.
Petrolul: Bălbărău – Ricardinho, Papp, Roche, Prce – Mateiu (80 Chică-Roșă), Jyry (80 Doukansy) – V. Gheorghe (46 Hanca), Grozav (cpt), Paraschiv (46 Boțogan) – Doumtsios (63 Baiano). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Cartonașe galbene: Jyry (28), Bălbărău (64).
Au arbitrat: Florin Andrei – Alexandru Vodă și Ioan Alexandru Corb.
Rezervă: Iuliana Elena Demetrescu.
Arbitru VAR: Cătălin Popa. Arbitru AVAR: Florin Mazilu.
Observatori: Adrian Comănescu și Marian Bucurescu.