F.T.

Potrivit datelor centralizate la nivel Poliției Române, în perioada 1 – 21 august a.c., angajații inspectoratelor județene din țară, împreună cu procurorii DIICOT, au derulat 70 de acțiuni operative pentru destructurarea unor grupări infracționale specializate în trafic de droguri. Au fost puse, astfel, în executare peste o sută de percheziți și emise 99 de mandate de aducere.În urma activităților, au fost confiscate aproximativ 32,3 kilograme și 100 de doze de canabis, 68,6 kilograme de cocaină, culturi de plante de canabis etc., fiind confiscați aproximativ 505.000 lei, 50.000 de euro și peste 3.000 de dolari.
În marja acțiunilor amintite, și la nivelul IPJ Prahova, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cu vârstele de 24 și, respectiv, 29 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu. Din actele de urmărire penală a reieșit că persoana de 29 de ani ar fi procurat, deținut și oferit cu titlu gratuit sau vândut diferite cantități de canabis, o parte dintre acestea fiind procurate de la persoana de 24 de ani.
De asemenea, tot aceasta ar fi inițiat și dezvoltat, pe acoperișul unui imobil din orașul Bușteni, o cultură outdoor de canabis. Cercetările au mai reliefat că persoana de 24 de ani ar fi procurat și vândut, în mod repetat, canabis (drog de risc), cu sume cuprinse între 40 și 50 de lei, pentru un gram.
Pentru documentarea cauzei, oamenii legii au pus în executare cinci percheziții domiciliare, unde au fost găsite mai multe plante de canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare, aproximativ 3,1 kilograme de canabis (drog de risc), 80 de grame de ketamine (drog de risc), 30 de grame de cocaină (drog de mare risc), 44.750 de lei, 4.100 de euro și 350 de dolari, mai multe grindere, un cântar de precizie, precum și alte mijloace de probă. Respectivele persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.