Ministerul Afacerilor Externe a anunțat lansarea în transparență decizională proiectul legislativ, parte a programului de guvernare al actulului Executiv, privind sistemul de taxe consulare oferit de statul român, potrivit Mediafax.
Proiectul anunțat de oficialii MAE, de modificarea Legea 198/2008 pentru serviciile consulare, prevede asigurarea gratuității serviciilor consulare esențiale și reintroducerea taxelor consulare, care fuseseră eliminate în 2027, pentru anumite categorii de servicii consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate.
„Așa cum a fost menționat în elemente de comunicare publică ale Ministerul Afacerilor extern Externe anterioare, inclusiv briefing-urile făcute de doamna ministru Oana Țoiu, acest element de reglementare face parte din programul de guvernare, deci este o obligație asumată în ceea ce privește componenta de politică externă și servicii consulare. Este o întoarcere la normalitate”, a declarat Andrei Țărnea, purtătorul de cuvânt al MAE, pentru Mediafax, la finalul conferinței de presă de prezentare a proiectului.
Potrivit reprezentantului diplomației române, proiectul pus în transparență publică vizează menținerea gratuității serviciilor esențiale, dar își propune pe de altă parte să asigure o echitate în ceea ce privește furnizarea acestora. Totul vine în contextul unul volum semnificativ de servicii consulare care sunt oferite către cetățeni, de aproximativ un milion de prestații consulare, în medie anuală în ultimii 5 ani, cu excepția perioadei COVID, când în 2020 a fost în jur de 600 de mii. Proiectul propune și modificarea cuantumului vizelor, în mod particular vizelor pe termen lung plătite de cetățeni străini atunci când vin în România.